Sora de la Hollywood

De ce credeţi că ar putea fi prezentă o călugăriţă, de 73 de ani, la ceremoniile de decernare a premiilor Oscar din 27 februarie 2012? Posibil să primească un premiu! Faptul în sine merită atenţie. Cea care azi este Sora Dolores, şi care din 2001 este superioară şi maestră de novice în mănăstirea bendictină Regina Laudis din Betleem (Connecticut, SUA), a fost cândva o foarte frumoasă şi talentată actriţă, Dolores Hart. A filmat, în tinereţea ei, cu mari actori: Gary Cooper, George Hamilton, Anthony Queen, Stephen Boyd, Robert Wagner…dar şi cu marele Elvis Presley. A jucat în filmul  Loving You, în 1957, şi în King Creole, în 1958. În anul 1960 vine la Roma. În anul 1961 va interpreta rolul Sfintei Clara în filmul lui Michael Curtiz, Francisc de Assisi.

            După acest ultim film, actriţa Dolores Hart a fost prezentată Fericitului papă, Ioan al XXIII-lea. Ea i-a spus papei:

-         Eu sunt Dolores Hart, actriţa care a jucat rolul Clarei.

-         Nu, i-a spus papa, tu eşti Clara.

           Această afirmaţie a papei a tulburat-o şi pus-o pe gânduri, încât a rupt orice legătură cu platourile de la Hollywood. Întoarsă în Statele Unite, în anul 1963 va intra în mănăstirea Regina Laudis, iar în anul 1970 va face profesiunea perpetuă. Se va întoarce din nou la Hollywood în anul 2006 pentru

Cine este Jean-Claude GIANADDA?

            Cântă din 1977. A înregistrat peste 50 de discuri. Nu prea apare nici la radio şi nici la televiziune. Nu-i place să fie o vedetă, însă este foarte solicitat să anime grupuri de tineri, parohii, comunităţi. Cântecele sale l-au făcut celebru: Bénie sois-tu, Marie!, Magnificat, Rêve d’un monde, Chercher avec Toi Marie, şi lista este lungă…

             Toate cântecele, cu un ton tineresc, de inspiraţie evanghelică, cu expresii drăguţe, sunt fredonate de mulţi tineri francezi şi nu numai.

            Aşadar, Jean-Claude GIANADDA este un cântăreţ dinamic, comunicativ, în slujba Cuvântului şi a credinţei. Cunoaşte extraordinar de bine arta şi secretul animării grupurilor, a conducerii privegherilor  şi a întâlnirilor.

            A fost, timp de 25 de ani, profesor, la Colegiul Saint Bruno din Marseille, şi director, timp de 18 ani.

            În anul 1994 a hotărât să părăsească această meserie, care îi plăcea, de altfel, şi s-a consacrat acestei misiuni a Bisericii, de „Trubadur al Bunului Dumnezeu”. Astăzi străbate drumurile Franţei pentru a spune, în biserici, în închisori, în spitale sau în şcoli, în cântecele sale „lucruri minunate despre viaţă şi despre credinţă”. Fără dubiu, muzica şi textele sale sunt suficient de convingătoare.

            În cântecul din această postare, mi-l imaginez în faţa unei mulţimi imense de tineri pe care el îi trage după el şi toţi sunt antrenaţi în cântare.

            Chiar mă gândeam dacă nu ar fi posibil să-l vedem, în vara lui 2012, cu ocazia întâlnirii tineretului, de la Iaşi….

Fără calmante

      Daniel era un copil de unsprezece ani. Se confrunta cu o boală foarte gravă. Preotul capelan al spitalului i-a dedicat mult timp. Micuţul înfrunta suferinţa şi boala cu o seninătate, o pace şi o bucurie de invidiat. Odată, celor din familie, care îl vizitau, le-a cerut să cânte psalmul acela jubiliar: „Să mergem cu bucurie în casa Domnului!"
      Într-o zi, medicul care-l îngrijea i-a spus:
- Dani, tu nu te plângi niciodată, însă, cu siguranţă, ai dureri foarte mari. Am să-ţi pun un calmant.
- Vă rog, domnule doctor, răspunse copilul, nu-mi puneţi nici un calmant.
- De ce nu vrei să-ţi pun un calmant, Dani?
Şi acesta a fost răspunsul simplu şi sublim al copilului:
- Lui Isus, când era pe Cruce, nimeni nu i-a pus nici un calmant.

Imn preoţiei

Am descoperit acest cântec minunat al solistei catolice irlandeze Annie Karto, în anul Sfintei Preoţii. Este un elogiu admirabil adus preotului şi preoţiei, şi pot să spun că mi-a fost ca o încântare permanentă pentru suflet. Vi-l recomand din suflet!

Există Dumnezeu

        Un bărbat a mers la frizer să se tundă. În timp ce frizerul îl tundea pe client, cei doi au început o conversaţie interesantă despre diverse subiecte. În cele din urmă, au ajuns să vorbească despre Dumnezeu, iar frizerul a spus:
- Nu cred că Dumnezeu există.
- De ce spui asta? a întrebat clientul.
- Trebuie doar să ieşi pe stradă şi să vezi că Dumnezeu nu există. Spune-mi, dacă Dumnezeu ar exista, ar mai fi atâţia oameni bolnavi? Ar mai fi copii abandonaţi? Dacă Dumnezeu ar exista, n-ar mai fi suferinţă şi durere. Nu-mi pot imagina cum ar fi să iubeşti un Dumnezeu care

Convertire

      În Săptămâna Paştelui a anului 1981 sau 1982, Fericitul Ioan Paul al II-lea a botezat o tânără studentă olandeză la Roma. Ea însăşi i-a povestit Papei procesul său de convertire.
Familia sa era protestantă. De mică - spunea ea - a observat că copiii catolici erau mai bucuroşi decât cei protestanţi. Mai apoi, fiind tânără, la facultate, a constatat acelaşi lucru.
Această observaţie, după spusele ei, a făcut-o să se întrebe: "Ce au ei şi nu avem noi?".

Vizita la Isus

Edith Stein, sfânta carmelită, evreica martirizată la Auschwitz, relatează impresia pe care i-a făcut-o o femeie, pe care a văzut-o rugându-se, singură, într-o biserică catolică.
După ce a străbătut, împreună cu prietena sa, Pauline Reinach, partea veche a oraşului Frankfurt, „am intrat câteva momente în catedrală şi, în timp ce stăteam acolo în tăcere, a venit o doamnă cu coşul ei de cumpărături şi a îngenuncheat profund. Apoi a intrat într-o bancă pentru a face o scurtă rugăciune. Aceasta a fost pentru mine ceva totalmente nou. În sinagogile evreieşti şi în bisericile protestante, la care mersesem până acum, se mergea doar pentru oficiile religioase. Însă aici venea oricine, în vâltoarea muncilor zilnice, în biserica goală, aşa ca pentru un dialog confidenţial. Această întâmplare nu am putut-o uita niciodată". (Estrellas amarillas - Stele galbene).

Biblia

Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ne-am trata Biblia aşa cum ne tratăm telefoanele celulare.

Ce ar fi dacă am purta-o în buzunarele şi genţile noastre?
Ce ar fi dacă ne-am întoarce din drum s-o luăm dacă am uitat-o acasă?
Ce ar fi dacă am deschide-o de mai multe ori pe zi?
Ce ar fi dacă am folosi-o să primim mesaje? (de la Dumnezeu)
Ce ar fi dacă am trata-o ca şi cum nu am putea trăi fără ea?
Ce ar fi dacă am da-o, ca şi cadou, copiilor şi prietenilor noştri?
Ce ar fi dacă am folosi-o

Minunata Ţară Sfântă

Patriarhul emerit de Ierusalim, IPS Michel Sabbah, la audienţele pe care le avea cu diverse grupuri de pelerini, spune următoarele: „Noi avem cele patru evanghelii. Ţara Sfântă, locurile sfinte, în care a trăit, a activat, a murit şi a înviat Cristos, sunt cea de-a cincea evanghelie. Iar acea persoană, care ajung să trăiască măcar câteva zile în Ţara lui Isus, să calce pe urmele sale şi să cunoască bine ambientul în care Domnul a venit în lume, devine cea de-a şasea evanghelie.

Aşadar permiteţi-mi ca azi să fac, în câteva minute un elogiu cuvenit acestor locuri nepereche ale globului pământesc.

Nu cred că este creştin care să nu fi rostit, măcar o dată în viaţă, aceste nume cu rezonanţă de excepţie: Ierusalim, Betleem, Nazaret, Tabor….

Nu am avut nici o zi de Vinerea Mare

Sfântul Toma la tabernacol

Când micuţul Toma a împlinit nouă ani, familia lui, conţii de Aquino, au încredinţat educaţia lui călugărilor de la Montecassino. Toma a mers să locuiască la mănăstire.
Într-o noapte s-a dezlănţuit o furtună îngrozitoare. Călugărul, care îl avea în grijă pe copil,

s-a apropiat de dormitorul acestuia cu teama de a nu se fi speriat de furtună. Spre surprinderea lui, a găsit patul gol. În zadar l-a căutat prin toata mănăstirea. În cele din urma, l-a găsit în biserică, ghemuit

De ce un nou blog?

De ce un nou blog? Parcă nu ar fi destule… Şi totuşi, comunicăm…trebuie să comunicăm. Mă gândesc că, fiind oameni ai cuvântului, cuvintele trebuie spuse…. Dacă cu cuvintele mele aş şti că pot ferici puţin măcar un om, aş fi şi eu fericit…

Când eram în Ţara Sfântă, am simţit nevoia unei foarte mici reviste, prin care să comunic…şi am văzut că pe mulţi i-a bucurat…Acolo, într-o lume străină, printre limbi străine,  toţi simţeam nevoia de cuvinte de acasă. De aceea, mica mea foaie  săptămânală am numit-o CUVÂNT ROMÂNESC. Acolo aveam nevoie