Toţi suntem călători

Un turist bătu odată la poarta unei mănăstiri. Era în călătorie şi ar fi dorit să rămână peste noapte în mănăstire. A fost primit, cu mare generozitate, şi i s-a oferit o cameră de mănăstire. Dar uimirea sa cea mare era că aceste camere erau dotate cu un mobilier foarte sumar şi sărăcăcios. Aşadar, îl întrebă pe un călugăr:

 - Dumneavoastră unde aveţi mobilierul?

Călugărul i-a răspuns cu o altă întrebare:

 - Dar al dumneavoastră unde este?

 - Al meu? Eu sunt aici doar călător.

 - Şi noi suntem doar călători (pe acest pământ)!

Florile orbului

         Un orb locuia într-o căsuţă înconjurată de o grădină mare. Orice minut, din timpul său liber, îl petrecea în grădina sa şi o îngrijea cu multă dăruire, chiar dacă nu o putea vedea. Indiferent că era primăvară, vară sau toamnă, grădina sa era o mare de flori. Într-o zi trece un călător prin faţa casei sale şi admiră minunăţia de grădină. Se opreşte şi intră în dialog cu grădinarul nostru:

 - Spune-mi, te rog, pentru ce faci această muncă grea şi ostenitoare? Îmi dau seama că tu nu poţi vedea nimic din frumuseţea grădinii şi a florilor tale.

Cămaşa

            O veche poveste indiană spune aşa:

            Era un împărat care se îmbolnăvise foarte grav. Doctorii nu-i mai dădeau nici o şansă. Însă un vraci bătrân i-a spus;

 - Majestatea Voastră, eu vă pot oferi un leac: dacă veţi reuşi să îmbrăcaţi cămaşa unui om cu adevărat fericit, vă veţi vindeca.

            Împăratul i-a convocat imediat pe toţi slujitorii săi şi le-a spus:

 - Mergeţi oriunde şi căutaţi omul fericit, şi vă rog să-mi aduceţi cămaşa acelui om. Astfel am garanţia că mă voi vindeca.

            Şi au plecat toţi slujitorii în diferite direcţii să caute un asemenea om. Au poposit la un om bogat şi i-au spus:

 - Credem că tu eşti bogat, ai de toate şi eşti fericit.

Regina Zita

La 14 martie 1989 a murit Zita, ultima împărăteasă a Austriei, la vârsta de 97 de ani. A fost supranumită „Regina fără ţară” şi a murit în Elveţia, dar a dorit să fie înmormântată la Viena. A trăit foarte modest şi retrasă. Procesiunea înmormântării, în care se purta sicriul cu trupul reginei, a ajuns la cimitirul împăraţilor habsburgi Kapuzinergruft din Viena. Ceremonierul s-a apropiat şi a bătut la poarta criptei. Gardianul, din interior, a răspuns:

 - Cine doreşte să intre?

În biserică

Se povesteşte că principele de Bourbon-Condé a mers odată în biserica „Saint Sulpice” (vezi foto) din Paris. S-a aşezat lângă un seminarist şi, curios, l-a întrebat:

 - Tinerei, ai putea să-mi spui ce vă învaţă pe voi la seminar?

          Seminaristul nu a răspuns nimic. Principele a repetat întrebarea, dar şi de data aceasta seminaristul a refuzat să-i răspundă. Intrigat de tăcerea seminaristului, aristocratul, manifestând un viu interes, dar şi puţin nervos, l-a întrebat pentru a treia oară. Seminaristul,

În şoaptă, dar şi foarte serios i-a răspuns scurt:

 - Ne învaţă să păstrăm tăcerea în biserică.

Responsabilitate

Un tânăr francez, pe nume Naguerre, a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică. După condamnare i s-a dat şi lui cuvântul. Ridicându-se în picioare, a spus cu glas tare în sala tribunalului: "Nu-l condamn pe judecător. A dat o sentinţă dreaptă şi, după mine, chiar prea mică faţă de gravitatea faptelor mele. Nu-i condamn pe jandarmi, care m-au urmărit, mi-au pus cătuşele, m-au păzit, şi n-au avut încredere în mine. Şi-au făcut datoria. Dar, a spus Naguerre, acolo, în spatele sălii, acolo este un bărbat. El stă cu faţa acoperită de palmele proprii. Acel bărbat spune că este tatăl meu. Eu nu-l pot ierta niciodată, pentru că m-a crescut fără Dumnezeu, fără religie, fără conştiinţă".