Se povesteşte despre sfânta Ecaterina de Siena că, într-o zi, trebuia
să facă o lungă călătorie, însoţită de un grup de cavaleri. Au pornit la drum
dimineaţa devreme. În timp ce mergeau, însoţitorii ei o supravegheau cu
atenţie, pentru că era deja renumită şi stimată ca o mare sfântă. Iar ea, spre
surprinderea cavalerilor, se plângea din când în când: „Mi-e foame!” Cavalerii
erau uimiţi de aceste plângeri.
Apoi au ajuns la o biserică, au intrat cu toţii, şi au luat parte la Liturghie. La
sfârşit au luat o gustare pe pajiştea din faţa bisericii. Au mâncat toţi, în
afară de Ecaterina. I-au oferit şi ei ceva de mâncare:
- Ia, Ecaterina. Doar îţi era foame!
Dar ea a spus:
- Da, îmi era foame, dar acum deja am mâncat.
Au înţeles, în final, care era foamea ei. Hrana de care avea nevoie
Ecaterina era Cristos din Sfânta Împărtăşanie.
