Era în ajunul sărbătorii
Ridicării cu trupul și cu sufletul la cer a Preasfintei Fecioare Maria. În acel
an 1608, fratele Ieremia se pregătise cu o fervoare deosebită pentru această sărbătoare. Și iată că, în capela în care se afla în rugăciune, a apărut Sfânta Fecioară, purtându-și Fiul în brațe, și care se revelă umilului frate în toată
splendoarea și frumusețea ei. Era înveșmântată într-o mantie albă, presărată cu
stele mari, strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele; cu toate acestea
ele nu-l orbeau pe fratele Ieremia care, în genunchi, cu brațele deschise,
învăluit de atâta lumină, începu s-o privească cu deosebită venerație. Apoi cu
o firească simplitate, îi spuse sfintei Fecioare:
- Stăpâna mea și Maică a lui Dumnezeu, Marie, tu ești regină și nu porți coroană pe cap?
Maria, zâmbind și strângându-și cu
dragoste copilul la piept, răspunse:
- Frate Ieremia, coroana mea nu este oare acest Fiu al meu!
Acest eveniment a marcat toată viața fratelui Ieremia. Așa a înțeles că Maria este mare în Biserică prin Fiul
său unic. El a înțeles că maternitatea divină n-o îndepărtează pe Maria, ci o
apropie mai mult de cei umili, suferinzi și săraci. El a înțeles că Maria, deși
era Mama Fiului lui Dumnezeu, nu încetează să fie slujitoarea acestuia și a
celor umili. Mai mult, a înțeles că maternitatea ei divină era explicația maternității sale spirituale față de oameni.
