Știința lui Dumnezeu

        Adesea oamenii îl critică  pe Dumnezeu că nu conduce mersul lumii așa cum ar trebui. Se aseamănă cu acel țăran încrezut, care critica mereu mersul vremii și își zicea în sine:  

 - Dacă m-ar lăsa Dumnezeu măcar un an să conduc, ar vedea chiar el ce este în stare să producă pământul!

      Și Dumnezeu i-a zis:

 - Iată, îți dau putere să conduci mersul vremii: când vei voi ploaie, va ploua; când vei voi soare, va fi soare; când vei voi vreme buna, va fi cum dorești. 

      Și omul nostru comanda ploaie, și ploua cum trebuie; după ploaie comanda soare și căldură, și vremea bună se instala; recoltele creșteau de mai mare dragul. Când a venit vremea secerișului, paiul era mare și spicul lung, dar sterp. În loc de bob, avea doar un fel de sămânță fără miez. Țăranul nu-și putea închipui cum de s-a ajuns aici, deoarece el a comandat vremea cea mai propice.

      Dumnezeu i-a zis:

 - După știința ta mărginită, ai cerut doar soare și ploaie, dar n-ai voit vânt și furtună, ca recoltele să-și înfigă cât mai adânc rădăcinile în pământ, ca de acolo să-și tragă substanțele minerale necesare bobului; n-ai cerut trăsnete, care să purifice și să ionizeze atmosfera, s-o ozoneze, fiindcă toate au trebuință de aer curat; n-ai cerut vreme rea care să silească dăunătorii să se retragă de pe spic; n-ai cerut un pic de grindină care să mai curețe plantele de frunzele de prisos; și multe altele n-ai cerut, care erau, poate neplăcute, dar necesare.