Rozariul din praful drumului (I)

Un student, care în copilărie se ruga, dar acum îşi pierduse din fervoarea de altădată,  a găsit, pe marginea unui drum, un rozariu. Primul gând a fost să treacă nepăsător mai departe. Însă iubirea sa către Maica Domnului s-a reaprins. L-a ridicat de jos, l-a curățat puțin şi şi-a zis: „Nu ştiu cui să-i înapoiez acest rozariu. Mă voi duce şi îl voi oferi Maicii Domnului, pentru că ştiu că toate rozariile au rolul de a o cinsti. Îl voi pune pe altarul său din prima biserică pe care o voi întâlni.”

A intrat, așadar, în prima biserică ce i-a ieșit în cale şi s-a îndreptat direct către altarul Sfintei Fecioare. Se pare că Maria tocmai îl aștepta pe acest fiu pentru a-i inspira ceva. Tânărul are o inspirație de moment: „Recită, totuși, un rozariu înainte de a-l depune pe altar.”

Studentul, destul de emoționat, se așază în genunchi, şi, ca odinioară, în copilărie, recită cu destulă atenție sfântul rozariu. Dar un val de gânduri îl asaltează. Chiar i se pare că aude o voce care îi șoptea destul de clar: „Fii preot, fiul meu drag. Tu te-ai îndepărtat de chemarea Fiului meu, însă aceasta este singura ta vocaţie. Revino, așadar, la evlavia şi zelul tău de odinioară şi urmează-ţi chemarea.”

Aceste cuvinte au fost ca o rază de lumină care a pătruns până în profunzime inima acestui student. După o reflecție îndelungată şi după multe rugăciuni, acest tânăr a exclamat: „Da, Maica mea, sunt de acord, voi reveni la tine. Cu ajutorul tău vreau să fiu preot al lui Isus.”

Şi-a ținut cuvântul şi a devenit preot, ba chiar un foarte bun preot. Ba mai mult, s-a hotărât să nu treacă nici măcar o zi fără să recite sfântul rozariu, care i-a deschis calea vieții. (Va continua partea a doua mâine)