Je suis en France !

Depuis deux ans, je suis en France, dans le Diocèse de Tarbes-Lourdes, tout près de la Grotte Massabielle de la Sainte Vierge Marie. À la demande de l’évêque, Mgr. Nicolas Brouwet, après une période d’accommodation, je serais installé curé dans l’Ensemble paroissial Bordères-sur-l'Échez. Ça sera le 8 septembre 2019 (dans la fête de la Sainte Vierge Marie) à 10h.30.

De même, je veux continuer ce blog (bilingue), pour présenter la vie de l’Église, ici en Bigorre, spécialement des réalités que se passe dans ce lieu tout spécial qui est Lourdes et les miracles par la prière à la Sainte Vierge Marie.

Bonnes vacances à tous !

Depinde cum spui

           Un sultan a visat că își va pierde toți dinții. Imediat după ce s-a trezit, îl întrebă pe un interpret de vise ce vrea să însemne acest vis.

 - O, ce nefericire mare, stăpâne! -  strigă acesta. Fiecare dinte pierdut înseamnă pierderea unuia din membrii familiei tale.

 - Ce îndrăznești să-mi spui, nebunule? spuse sultanul foarte nervos. Pleacă de la mine!

            Dădu poruncă să fie pedepsit pentru această veste cu 50 de lovituri de ciomag.

            A fost chemat un alt tălmaci de vise și a fost condus la sultan. Când a ascultat visul, spuse:

 - Ce noroc! Ce mare fericire! Dintre toți ai săi, stăpânul nostru va supraviețui!

            Atunci fața sultanului se însenină și spuse:

 - Îți mulțumesc, prietene. Mergi cu vistiernicul meu să-ți dea 50 de galbeni de aur!

            Pe drum, vistiernicul îi spuse:  

 - Cum se face că, deși n-ai tălmăcit visul sultanului diferit de primul tălmaci, totuși ai aflat o altă soartă?

 - Reține de la mine: se pot spune multe lucruri, însă contează cum le spui! - zâmbi înțeleptul. Și important e să vezi partea cea buna.

„Sora Blândeţe"

           Călugăriţa Maria Angelica Pérez, cu numele de acasă Crescenţia, din congregaţia “Figlie di Maria Santissima dell’Orto” a fost beatificată sâmbătă, 17 noiembrie 2012, la Pergamino, în provincia de Buenos Aires, de cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.
            Maria Angelica Pérez, provenea dintr-o familie simplă, cu o credinţă limpede. Avea o bunătate înnăscută ce avea să-i atragă numele de “Sora Blândeţe”, pe care i-l dăduseră cu afecţiune cei săraci şi suferinzi, de care se ocupa această călugăriţă.
            Cardinalul Angelo Amato a prezentat un scurt portret spiritual al călugăriţei argentiniene, spunând: „Mărturiile spun că toate călugăriţele erau bune, dar Crescenţia era excepţională. Părea că era făcută doar din bunătate, răbdare, bucurie şi amabilitate.

Încredere în Dumnezeu

          Un ţăran credincios a strâns o sumă frumuşică de bani, ca să o doneze pentru misiuni. Mergând spre misiune, trebuia să treacă printr-o pădure. Cum mergea, de după nişte copaci bătrâni, i-a ieşit în cale un hoţ. I-a prins calul de căpăstru şi i-a cerut toţi banii. Omul s-a speriat dar a refuzat să scoată şi să-i dea banii. Dar în inima lui se ruga: "Doamne, tu ştii că eu am aceşti bani pentru lucrarea ta. Ajută-mă şi arată-mi o cale de scăpare." 

 - Hai mai repede, scoate banii. Vrei să fluier? Dacă fluier o dată, imediat îmi vin în ajutor zece tovarăşi şi ei te vor percheziţiona.

 - Tu trebuie să fluieri ca să vină zece în ajutor, i-a spus ţăranul. Dar eu trebuie doar să suspin şi, din porunca Domnului Isus Cristos, va veni o întreagă ceată de îngeri ca să vă împiedice să-mi faceţi rău.

           Hoţul s-a speriat şi a luat-o la fugă auzind de îngeri. La asta nu se gândise.

           Vedem că Dumnezeu inspiră şi salvează pe cei ce se încred în el.

Logica convertitului

        Un musulman s-a botezat şi a devenit creştin. Înfuriaţi peste măsură, toţi ai lui au venit la el pentru a-l trage la răspundere pentru actul săvârşit. Şi l-au întrebat: 

 - Ce te-a determinat să faci acest lucru?

 - Închipuiţi-vă că ajung la o răscruce, a răspuns el. Ajuns aici îmi zic: Acum chiar că nu mai ştiu care e calea cea bună. Dar iată că la acea răscruce văd doi oameni: unul este mort iar unul este viu... Voi ce ziceţi? Pe care dintre ei îl voi întreba şi îl voi ruga să-mi explice pe ce drum trebuie să apuc?

 -  Bineînţeles că pe cel viu, au răspuns toate rudele lui.

 - Exact aşa a fost şi situaţia mea. Mă aflam cu viaţa la o mare răscruce. Dintr-odată mi-au apărut în faţă doi oameni: unul mort, Mahomed al religiei noastre, şi unul viu, Cristos. Mortul, Mahomed, oricât am insistat eu, nu a putut să-mi dea nici un răspuns, nu a putut să-mi spună nimic. Dar Isus, Înţelepciunea divină, care este viu, pentru că a înviat a treia zi, după ce iudeii l-au ucis,  mi-a spus clar: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” Numaidecât a luat-o pe calea lui Isus şi el mi-a dat în schimb „adevărul şi viaţa”. Mai puteţi spune că am greşit cu ceva? Aceasta este calea mea.

Păzitorul fidel

            Era noapte. Un gospodar dormea liniştit în casa lui. Hoţii au venit să-l jefuiască. Câinele a început să latre. Omul a ieşi din casă dar nu a văzut nimic suspect. A intrat şi s-a culcat din nou. Câinele a început iarăşi să latre. Omul a ieşit din nou, dar nu a observat nimic...

           Acest lucru s-a mai întâmplat încă de câteva ori. Atunci gospodarul, supărat pe câine, a ieşit  afară şi l-a împuşcat zicând: „Poftim, potaie gălăgioasă, acum o să pot dormi liniştit...” Hoţii au putut, astfel, jefui nestingheriţi.

           Ceea ce este câinele pentru casă, este conștiința pentru om; cine şi-o ucide, uşor este jefuit de cel rău.

Medicul ascultă de conştiinţă

Era într-un cartier sărac şi suprapopulat din sudul oraşului Manhattan (SUA). Kurt era un medic venit din Germania. El nu avea voie, conform legii,  să-l ajute pe sărmanul Jimmy, un copil al chiriașului său, doar medicul oficial având acest drept. De când sosise în ţară încă nu susţinuse examenul de stat, cu toate că în Berlin era apreciat ca medic generalist pentru copii. El susţinu să vină un medic la copilul, care era foarte bolnav. Dar acesta nu mai veni pentru a treia oară, pentru că nu a fost plătit cum voia, iar Jimmy nu mai putea fi transportat. Febra îi creştea din ce în ce mai mult, iar respiraţia i se îngreuna vizibil. Atunci chiriaşul se apleca asupra lui Kurt şi-i şopti:

Modestia lui Norbert

           Sfântul Norbert era un călugăr foarte modest şi umbla adesea cu haine vechi, aproape zdrenţe. Tot ce căpăta din cerşit dădea altora, care erau mai săraci ca el.

           La un moment dat, datorită virtuţilor sale, a fost ales episcop de Magdeburg. Când s-a dus ca să ia în primire postul de episcop din palatul din Magdeburg, portarul, crezând că este un cerşetor, l-a luat de guler şi l-a aruncat afară, în stradă printre ceilalţi cerşetori. Cei care îl însoţeau, i-au sărit imediat în ajutor.

           Când portarul şi-a dat seama că cel îmbrăcat în zdrenţe, şi pe care el l-a alungat, a luat-o la fugă de frică sau de ruşine. Dar episcopul Norbert l-a oprit şi i-a zis:

 - Tu cred că eşti singurul care mă cunoşti şi ştii cât preţuiesc. Cu siguranţă, ceilalţi nu mă cunosc şi de aceea mă silesc să intru în acest palat...

Întrebare la judecată

În anul 1976 o fetiţă, cu numele Lisa, din statul Massachusetts – USA, a scris o scrisoare câtorva persoane, printre acestea şi episcopului de Providence (Rhode Island), Kenneth Anthony Angell, şi unui deţinut, care a fost condamnat la moarte. În fiecare scrisoare fata a cerut să i se răspundă la întrebarea: “Care va fi prima întrebare a dumneavoastră, atunci când, după moarte, vă veţi afla înaintea lui Dumnezeu?”

Micuţa Lisa a primit răspunsul de la toţi cei întrebaţi. Condamnatul la moarte a dat un răspuns scurt: “Atunci când ne vom întâlni cu Dumnezeu, eu cred că orice întrebare va fi în zadar”. Bineînţeles că aşa este. El a omorât o persoană nevinovată, şi a fost condamnat la moarte, iar în ziua stabilită se va afla în faţa lui Dumnezeu. El, asasinul, nu va adresa vreo întrebare atotștiutorului Dumnezeu, căci dreptul Dumnezeu îl va întreba pe el, de ce l-a omorât pe omul nevinovat.

Episcopul i-a scris fetiţei un răspuns înţelept: „Dragă Lisa, aflându-mă înaintea lui Dumnezeu la judecată, îl voi întreba: «Doamne preaîndurător, oare am folosit bine darurile şi harurile pe care mi le-ai oferit în cursul vieţii mele pământeşti? »”

Două inimi

Iată o povestire scrisă de Ursula Schnidrig:

Într-o zi, un tânăr s-a oprit în mijlocul unui oraş şi a început să le explice celor din jur că are cea mai frumoasă inimă din lume. O mare mulţime de oameni s-a adunat şi toţi se minunau, văzându-i inima, căci era, cu adevărat, perfectă. Nu era în ea nici o pată şi nici o imperfecţiune. Da, toţi îi dădeau dreptate: era într-adevăr cea mai frumoasă inimă, care fusese văzută vreodată. Deodată s-a apropiat un bătrânel de mulţime şi a zis:

 - Totuşi, inima ta nu este nici pe departe aşa frumoasă ca a mea!

Biblia în lagăr

În lagărele de concentrare din Moravia – scrie deţinutul politic Andrej Siniavskij – Sfânta Scriptură era interzisă. Şi totuşi, ea circulă în copii scrise la mână. La fiecare percheziţie sunt confiscate foiţe, dar curând reapar şi se difuzează în zonă. La apus şi la răsărit pot fi văzute, în spatele clădirii băilor, persoane în genunchi… Dacă trece un gardian, acesta îi alungă, dar, imediat ce dispare, vezi din nou pe câte unul în picioare absorbit în rugăciune.

Nu cu mult timp după sosirea mea în lagăr, spre seară, la o oră înainte de stingere, s-a apropiat de mine cineva care m-a întrebat cu grijă dacă aş vrea să ascult Apocalipsul. M-a condus într-un loc unde era mai uşor de evitat gardienii. Acolo, în penumbra vizuinii asemănătoare unei peşteri, se adunaseră deja şi se pitiseră prin colțuri, ghemuiţi pe călcâie, câțiva oameni, şi așteptam ca să scoată cineva de sub haină cartea sau mâna de foi. Dar greşeam.

În lumina roşiatică a peşterii, un om s-a ridicat şi a început să recite din memorie, cuvânt cu cuvânt, Apocalipsul. Apoi fochistul, bătrânul ţăran care aici era stâlpul casei, a spus: “Iar acum continuă tu, Fjodor”! Apoi s-a sărit o parte a textului, pentru că cel care ştia continuarea era la muncă în tura de noapte. “Ei, îl vom asculta altă dată”, a spus fochistul şi i-a dat cuvântul lui Pjotr. În acest punct mi-am dat seama că acei deţinuţi, toţi simpli ţărani care aveau de făcut pedepse de zece, cincisprezece, douăzeci de ani în lagăr, şi-au împărţit toţi principalele texte din Sfânta Scriptură, le memoraseră şi, întâlnindu-se în secret din când în când, le repetau pentru toţi.

Glasul conştiinţei

Un misionar povestește cum, într-o zi, a venit la el un  păgân. Acesta trăise doar în sălbăticie, şi nu ştia nimic despre iubirea creştină. Fiind mort de foame, a îndrăznit să vină la misionar ca să ceară un pumn de făină. Misionarul i-a dat. Când păgânul a ajuns acasă a găsit în făină o monedă de argint.

A doua zi s-a întors la misionar şi i-a spus:

 - După ce am găsit, în făina pe care mi-ai dat-o, această monedă preţioasă, mi-am dat seama că în mine sunt doi oameni: unul bun şi unul rău. Aceştia s-au certat întrei ei toată noaptea şi nu m-am putut odihni chiar deloc. Omul rău din mine spunea: „Misionarul ţi-a dat tot ce era în vasul cu făină şi aşa că nu trebuie să-i înapoiezi moneda. Poţi să mergi să-şi cumperi ceva de băut.” Alt om din mine spunea: „Du înapoi moneda, deoarece tu ai cerut doar făină.” Ca să fac pace între ei, am venit să-ţi înapoiez moneda...

           Putem concluziona: chiar şi în cei mai răi oameni, nu se poate să nu fie ceva bun.

Fate bene fratelli

În cartea despre viața Sfântului Ioan al lui Dumnezeu (1495 -1550), un sfânt spaniol de origine portugheză,  este descrisă o emoționantă întâmplare. Acest sfânt se îngrijea cu mare iubire de cei bolnavi, le bandaja rănile, era caritabil cu cei sărmani, chiar săruta rănile respingătoare.

Într-o zi s-a aplecat asupra unui rănit şi a început să-i spele cu apă picioarele care-l dureau. La un moment dat Sfântul Ioan a văzut, pe picioarele acestui om rănit, răni adânci de piroane, care, în mod neașteptat, au început să strălucească cu o lumină ca de cristal şi cu o aureolă cerească. Uimit de această vedenie, Sfântul Ioan a exclamat: “Tu, Doamne Isuse, eşti acesta?”. În acele momente sfântul a văzut chipul Mântuitorului Cristos, în gloria cerească şi a auzit aceste cuvinte de laudă: «Într-adevăr, eu sunt acesta. De fiecare dată, când tu speli rănile bolnavilor, faci aceasta pentru mine”. După aceste cuvinte viziunea a dispărut.

Sfântul Ioan al lui Dumnezeu a înființat o congregație numită „Fate bene fratelli”. Papa Leon al XIII-lea l-a declarat patron al spitalelor şi al celor care lucrează pentru redarea sănătății celor bolnavi.

Aproape de Dumnezeu

În timpul primului război mondial au fost chemaţi pe front şi tinerii de 18 ani. Era ceva sfâşietor să vezi cum îşi iau rămas bun de la cei dragi. În gara unui oraş mare, părinţii şi prietenii erau strânşi în jurul unui grup de soldaţi care plecau. Toţi se îmbrăţişau plângând; mulţi se priveau pentru ultima dată.

Un bărbat strângea mâna fiului său încercând zadarnic să-i spună "Adio". Ochii săi erau plini de lacrimi. Mâinile îi tremurau şi nu reuşea să vorbească. Acela era singurul său fiu, îl iubea din toata inima. Dar ce putea să-i spună?

Fără iubire....

Un soldat francez, Michel, deportat într-un lagăr nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, povestește în jurnalul său:

“Într-o zi, m-a chemat comandantul lagărului. Am fost dus într-o cameră unde era pusă o masă cu un singur tacâm, iar după mine a intrat comandantul. Eu aveam o foame de lup. Comandantul s-a așezat la masă şi a fost servit cu un ospăț regesc, iar eu trebuia să stau acolo şi doar să privesc. El îşi lingea buzele, în timp ce eu muream de foame.

Jertfă de mamă

În anul 1989 un cutremur înspăimântător a zguduit Armenia şi a provocat plâns şi jale. Uniunea Sovietică, atât de dur lovită, a avut însă ocazia să experimenteze mângâierea şi solidaritatea întregii lumi. 

Dintre cei care au ajutat nu a lipsit nici Maica Tereza şi surorile ei. Deosebit de emoționantă a fost întâlnirea cu o femeie supraviețuitoare, rămasă îngropată de vie cu copilul ei timp de optsprezece zile. Acea mamă armeană era pe moarte pentru că în tot acel lung şi teribil prizonierat, în ultima săptămână, şi-a tăiat câte un deget în fiecare zi ca să îl dea copilului să sugă. Sângele ei dăruit devenea viaţă pentru propriul copil. Când Maica Tereza s-a apropiat să o sărute, acea femeie eroică a atins crucifixul, pe care misionarele carităţii o poartă pe umărul stâng, şi cu voce stinsă a spus: “El m-a învățat!”

Filosofia şi practica

Un înțelept hindus obișnuia să spună următoarea poveste:

Un filosof a fost transportat odată peste un fluviu. Filosoful îl întreba pe barcagiu:

 - Ce ştii despre stelele şi luna care strălucesc deasupra noastră, despre influenţa lor asupra mării, asupra fluviilor şi asupra destinului nostru?

 - Habar n-am -  răspunse barcagiul. Stelele strălucesc după voinţa lui Dumnezeu şi fac ceea ce le-a dat el să facă. Ce anume, nu ştiu. Totuşi sunt frumoase, iar eu nu pot să le creez nici să le distrug. Sunt, pur şi simplu, uimit de minunățiile lui Dumnezeu care le-a creat şi le-a pus acolo unde sunt.

 - Eşti un neştiutor! Ai pierdut un sfert din viaţa ta, oftă adânc filosoful.

Cărbunarul neatent

            La o vânătoare, Richard (vezi foto), regele Angliei, s-a rătăcit printr-o pădure. Neavând undă să se adăpostească până a doua zi, a cerut adăpost la un cărbunar, care nu îl cunoștea pe rege. Cărbunarul a început să vorbească foarte urât cu străinul, şi s-a purtat dur cu el. Regele abia că a fost primit să doarmă într-un grajd, iar când regele a cerut ceva de mâncare, l-a tratat ca pe un cerșetor. Într-un târziu i-a dat, totuşi, puţină pâine şi apă.

           A doua zi regele stătea pe tron la palat şi l-a chemat pe cărbunar în faţa sa. Imediat l-a întrebat:

 - Acuma mă cunoști, nenorocitule?

           Cărbunarul a căzut la pământ şi se spune că a murit de spaimă la puțin timp după aceea. Şi-a dat seama că cel pe care îl pălmuise era chiar regele lui.

           Cam aşa va fi şi cu noi când ne vom înfăţişa înaintea lui Isus, iar noi ne vom da seama că l-am neglijat în persoana celor săraci....

Grijă pentru mama

În anticamera regală, unul dintre cei mai tineri gardieni stătea de pază pentru a veghea somnul regelui Friedrich cel mare a Prusiei. La un moment dat gardianul a adormit în timp ce îi scria o scrisoare mamei sale.

           Chiar în acele momente regele l-a strigat şi i-a cerut să-i aducă o carte. Fiindcă nu primea nici un răspuns, a ieşit din camera sa şi l-a găsit pe băiat dormind şi ţinând între degete scrisoarea şi pana cu care scria. Regele s-a aplecat şi a citit ceea ce scrisese tânărul:

 - Mamă, cad jos de somn şi aproape că adorm în picioare. În aceste nopţi am făcut multe gărzi, deşi nu era rândul meu. Le-am făcut ca să-ţi pot trimite mai mulţi bani. Îţi voi trimite cu această scrisoare zece taleri pe care i-am făcut renunţând la odihnă.

           Regele, fără a face zgomot, s-a dus în camera sa şi a revenit du două monede de aur pe care le-a aşezat pe scrisoarea gardianului.

           În ziua următoare l-a numit pe acest tânăr într-un post oficial, mai bine plătit.

           Cu timpul acesta a ajuns să fie faimosul general Hans Joachim von Ziethen (vezi foto).

Convertirea Sfintei Pelagia

Înainte de convertire, Pelagia era cea mai mare cântăreaţă şi balerină din Antiohia, dar şi cea mai mare păcătoasă.

           Într-o zi, din curiozitate, a intrat în biserica în care predica Sfântul Nonnus, episcop de Edessa. El predica tocmai despre judecata de pe urmă. Credincioşii erau profund emoţionaţi mişcaţi până în adâncul inimii şi îşi plângeau trecutul lor plin de păcate. Dar cel mai tare a început să plângă Pelagia, ştiindu-şi viaţa de până acum.

           După predică s-a aruncat la picioarele Sfântului Nonnus şi a cerut să fie botezată. Cererea i-a fost acceptată, şi, după o pregătire recerută, a primit botezul. Imediat după botez Pelagia a pus în mâinile episcopului tot ce avea: aur, argint, podoabe, bijuterii, pietre preţioase. Apoi a plecat într-un pelerinaj la Ierusalim. Aici, în Ţara Sfântă, şi-a înjghebat un bordei în stâncă, cu o deschizătură foarte îngustă, pentru a putea privi mereu spre Valea lui Iosafat. A dorit ca astfel să poată medita mereu despre judecata de apoi. A trăit aici ca o sfântă, într-o viaţă de penitenţă aspră, până la sfârşitul vieţii sale.