Inelele

Când Sfântul Pius al X-lea (în fotografie) a fost numit episcop de Mantua, a mers să o viziteze pe bătrâna lui mamă. O mare bucurie şi veneraţie a umplut inima acelei bune mame când l-a văzut intrând în casă pe fiul îmbrăcat în haine episcopale. În timpul discuţiei, el i-a spus glumind:
- Uite, mamă, ce inel drăguţ mi-a făcut cadou Domnul.
Iar mama, arătându-i-l pe al ei, mult mai umil, îi replică:
- Tu nu ai purta astăzi inelul tău drăguţ de episcop dacă eu nu aş fi avut mai înainte acest simplu inel de căsătorie.

Ave Maria

În seara zilei de 3 noiembrie 1888, a doua zi după comemorarea credincioşilor răposaţi, un preot catolic din Londra s-a întors acasă, obosit după o zi de alergătură; rugăciuni la morminte, spovezi, liturghii pentru răposaţi. Se pregătea să-şi recite ultima parte din breviar, când, la poarte case parohiale, a sunat clopoţelul. Era o femeie în vârstă, îmbrăcată într-o mantie de culoare închisă. Venea să-l roage să se ducă pe strada…la numărul…, unde un tânăr avea nevoie de ajutorul unui preot.

Obosit cum era, a obiectat, reproşându-i că trebuia să vină mai din timp, dar, văzând-o cât era de îndurerată, n-a mai zis nimic şi i-a promis că va fi acolo în 20 de minute. Şi-a notat adresa, a luat Sfânta Împărtăşanie şi a pornit spre casa indicată, pe uliţele întunecate şi tăcute ale oraşului.

Îngerul ocrotitor

     

O poveste spune, că într-una din zile, Dumnezeu a chemat la el câţiva bebeluşi şi le-a spus să se pregătească pentru a pleca pe pământ. Atunci unul dintre ei a luat cuvântul şi a început un dialog, întrebându-l pe Dumnezeu:

- Doamne, noi mergem în lume, dar ce vom face acolo, cum ne vom descurca?

- Pentru voi am pregătit un înger care o să aibă grijă de voi!

- Dar noi nu ştim limba oamenilor şi cum o să ne înţelegem cu ei?

- Îngerul pe care vi l-am pregătit vă va învăţa totul.

- Am auzit că în lume sunt multe rele şi cum o să ne descurcăm, cine ne va ocroti?

Oraşul Bucuriei

Ştefan Kowalski s-a născut în 1933, într-un sat din Polonia. Din cauza sărăciei, părinţii lui s-au mutat în Franţa. Rămânând orfan de tată, a intrat într-un seminar iar mai târziu superiorii l-au trimis în India. S-a stabilit în Calcuta, într-o parte a oraşului care nu e mai mare de trei terenuri de fotbal dar unde trăiau îngrămădiţi 70.000 de oameni. Printr-o ironie, acel sector e numit Oraşul Bucuriei, acesta fiind şi numele unei cărţi impresionante scrise de el.

Ştefan s-a stabilit într-un bordei cu o singură cameră. Avea doar puţin mai mult spaţiu decât locuitorii de rând ai acelui oraş. Spaţiul lui de locuit era de 2 metri pătraţi.

Nu doresc vindecare!

Se relatează că în fiecare duminică, piaţa catedralei din Tours (Franţa) era plină de cerşetori şi de săraci nenorociţi. Toţi îşi expuneau mizeria lor, pentru a obţine pomeni mai îmbelşugate de la credincioşi. Şi iată că, într-o astfel de duminică, pe neaşteptate, se făcu o zarvă mare şi toată acea lume nenorocită a început să dispară; fugeau toţi cum puteau mai repede. Un cerşetor nou, neştiind ce se întâmplă, întreabă:

 - De ce fuge săraca lume din Tours?

O voce îi răspunse:

 - Vine Martin, episcopul oraşului nostru.

 - Şi ce-i cu asta, de ce se sperie toţi şi fug?

 - Martin e sfânt, face minuni! – i se răspunse.

 - Nu este oare aceasta o bucurie pentru toţi? – insistă uimit noul cerşetor.

Fapte mici...cu greutate!

        Pe creanga unui copac stăteau la sfat piţigoiul şi porumbelul.      

 - Spune-mi: Cât cântăreşte un fulg de nea? - l-a întrebat piţigoiul pe porumbel. 

 - Absolut nimic, a fost răspunsul.

Atunci, piţigoiul i-a povestit: 

 - Mă aflam pe creanga unui brad, când a început să ningă. Nu era chiar un viscol, ci ningea lin, fără vânt, fără furtună. Ca într-un vis. Întrucât nu aveam nimic altceva de făcut, am început să număr fulgii de zăpadă care cădeau pe creanga pe care stăteam. Au căzut 3 751 952. Când a căzut al 3 751 953-lea fulg pe creangă,

Mărturia lui Louis Pasteur

     Într-un compartiment de tren, la un moment dat intră un tânăr student care s-a aşezat lângă un domn înaintat în vârstă. Puţin după aceea şi-a dat seama că bătrânul se ruga Sfântul Rozariu, urmărindu-şi rugăciunea prin mişcarea degetelor pe bobiţele rozariului său.

     Studentul l-a privit câteva clipe, după care i-a zis:
- Domnule, mai credeţi în aceste poveşti cu religia, cu Dumnezeu?
- Da, dragă tinere. Tu nu crezi?
- Eu? răspunde tânărul, nu mai cred de mult în aşa ceva. Urmaţi-mi exemplul şi aruncaţi rozariul. Începeţi să studiaţi noua ştiinţă!
- Noua ştiinţă? Nu ştiu despre ce vorbeşti!