Vindecarea unui musulman

Părintele Joseph Ni'mat, paroh la Anjara (o parohie în Iordania, la 70 de km nord de Amman) povesteşte următorul fapt:

       <Nasser, un tânăr musulman, paraşutist în armata  iordaniană din Amman, în urma unui salt greşit cu paraşuta,  a căzut şi şi-a deplasat o vertebră. S-a îmbolnăvit destul de grav şi a fost obligat să stea la pat. Nu prea mai avea şanse de vindecare. Era logodit cu o tânără musulmană, elevă la şcoala Surorilor Sfântului Rozariu. Mare tristeţe domnea în familiile celor doi tineri.

Nasser a fost trimis ulterior la Londra, dar boala s-a agravat şi a ajuns să fie paralizat pe viaţă. L-au readus apoi la spitalul din Amman. Părinţii fetei se gândeau să rupă logodna, lucru la care se gândea şi Nasser. Într-o zi, o prietenă a tinerei logodnice, sora L., din Congregaţia Sfântului Rozariu, inspirată parcă de Duhul Sfânt, merge în vizită la Nasser şi îi oferă acestuia o Medalie Miraculoasă. El o sărută şi promite că o va purta la piept. Sora L. a adăugat: „Ceea ce nu reuşesc medicii, va reuşi Dumnezeu şi te va vindeca.”

Mama preşedintelui

Rose Elizabeth Kennedy, mama fostului preşedinte al SUA (1880 – 1995), John Kennedy, la vârsta de 80 de ani, şi-a scris memoriile. Aici ea descrie atât amintirile plăcute cât şi pe cele neplăcute, dureroase. A avut nouă copii. Fiul cel mai mare, ca aviator de recunoaştere, şi-a pierdut viaţa în război. A doua fiică a fost victima unui accident de avion. John, fostul preşedinte al Americii, după cum bine ştiţi, a fost asasinat. Aceeaşi soartă a avut-o şi fratele său, Robert. Rosemary, o altă fiică, zăcea la pat lovită de o boală incurabilă.

Spre finalul memoriilor sale, ea se întreabă dacă o asemenea femeie, se poate considera fericită. Şi răspunsul este afirmativ. "Mi-am dat seama - continuă ea, ce este cel mai important în viaţa omului. Dacă Dumnezeu mi-ar pune în faţă diferitele sale daruri: bogăţii, sănătate, înţelepciune şi credinţă, dar din toate acestea nu aş avea voie să aleg decât unul, aş alege credinţa, pentru că ea este singura, care în viaţă îi dă putere omului să depăşească orice necaz".

Rose Elizabeth Kennedy (foto), a fost o catolică excepţională şi foarte cunoscută pentru activităţile sale caritative. În ultimii 11 ani ai vieţii a umblat într-un cărucior cu rotile şi a murit la vârsta de 104 ani.

Ruperea comuniunii

Aşa cum bine se ştie, tinerii francezi, care nu vor sa efectueze stagiul militar, adică să meargă în armată, au posibilitatea de a face voluntariat în Franţa sau într-o altă ţară.

            În anul 1992 trei tineri, foarte buni prieteni, din aceeaşi localitate, au hotărât să meargă în Togo. Spuneam că erau, foarte buni prieteni şi au studiat la aceeaşi şcoală. Chiar şi familiile lor erau în foarte bune relaţii.

            Ajunşi în Togo, au fost repartizaţi în trei sate diferite, la trei şcoli, dar nu foarte departe unul de altul.

            Părinţii lor, s-au întrunit şi au hotărât ca să pună nişte bani împreună şi să le trimită copiilor lor, cu scopul ca, în fiecare duminică, să se întâlnească şi să ia prânzul împreună. Aşa, credeau părinţii că prietenia lor nu se va pierde, ba chiar, întâlnindu-se, viaţa lor acolo va fi mai uşoară.

            Cei trei tineri din Togo s-au întâlnit astfel în trei duminici. La un moment dat, unul dintre ei a spus: „De ce să ne chinuim noi ca să facem acest drum? Mai bine împărţim în trei aceşti bani şi fiecare se descurcă acolo unde este.”

            Ceilalţi doi au spus: „Dar nu acesta era scopul cu care părinţii noştri au adunat şi ne-au trimis aceşti bani. Ei doresc ca noi să ne vedem săptămânal.”  

Oricum, cel de-al treilea a refuzat să mai vină, şi şi-a cerut partea lui din bani. Ceilalţi doi au continuat să se întâlnească în fiecare duminică.

La sfârşitul anului, cel care a refuzat întâlnirea, avea deja patima beţiei şi a fost acuzat şi de alte mari greşeli de către conducerea şcolii.

Concluzia era că cel care refuză o adevărată prietenie şi comuniune, riscă să o ia pe cărări greşite şi să se piardă.

Mama şi rozariul

Poetul şi profesorul german Friedrich Wilhelm Kaulisch (1827 – 1881) povesteşte într-o carte a sa că, pe când era tânăr, a trebuit să meargă, în plină iarnă într-un sat vecin. La întoarcere a fost cuprins de o puternică furtună de zăpadă şi nu reuşea să se mai orienteze. Noaptea era aproape şi orientarea devenea şi mai grea. Târziu, în noapte, sleit de puteri şi speriat că putea să nu mai răzbată drumul, ajunge în pragul casei. Şi spune el: „Când am deschis uş, ce-i este dat ochilor să văd? Mama mea era în genunchi, în faţa icoanei Maicii Domnului, şi se ruga ca eu să ajung cu bine acasă.”

            Acest autor are o poezie foarte frumoasă numită „Dacă tu ai încă mamă!” Citez câteva fragmente din această poezie: (trad. liberă) „Dacă tu ai încă mamă, fii fericit şi slavă dă-i lui Dumnezeu! Pe faţa-ntregului pământ nu-i mulţumire mai deplină…..dar dacă mamă nu mai ai, şi nici nu poţi să te mai bucuri, adesea, dimineaţa-n zori, aşează-i pe mormânt buchet de flori…. Căci pentru tine-n orice zi mormântul mamei este sfânt…”

Hostiile strălucitoare

Un fenomen miraculos a avut loc în jurul anului 1300, în satul Wawel, de lângă Cracovia, Polonia. Câţiva hoţi au pătruns într-o biserică şi au furat monstranţa care conţinea hostii consacrate. Când s-au convins că monstranţa nu este făcută din aur, au aruncat-o într-o mlaştină. La lăsarea întunericului, din locul unde se afla monstranţa cu ostiile consacrate a început să emane o lumină atât de puternică încât putea fi văzută de la câţiva kilometri depărtare. Sătenii s-au speriat şi l-au anunţat pe episcopul de Cracovia. Acesta a cerut trei zile de post şi de rugăciune. În a treia zi, el a condus personal o procesiune spre mlaştină. Acolo a găsit monstranţa şi ostiile consacrate, toate intacte. În fiecare an, în sărbătoarea Corpus Christi (Joia Verde), acest miracol este celebrat în biserica Corpus Christi din Cracovia (Vezi foto).

Sfânta Cunegunda

Sfânta Cunegunda (a cărei zi este sărbătorită la 3 martie), a fost soţia sfântului Henric. La un moment dat a fost acuzată de infidelitate, de legături nepermise cu un  curtean. La început soţul ei nu dădea crezare acuzelor, dar, la insistenţa acuzatorilor, a început să o bănuiască.  Sfânta Cunegunda era foarte supărată din cauza acestor acuze, pentru că se ştia total nevinovată. Ba chiar la căsătorie, au făcut, împreună cu soţul ei Henric, vot de castitate, încheind o căsătorie iosefină. Lucrurile au mers atât de departe, încât Cunegunda a fost supusă, aşa cum era obiceiul timpului, „judecăţii lui Dumnezeu”, adică să treacă cu picioarele goale peste o vatră de cărbuni aprinşi.. Ea a trecut peste aceşti cărbuni fără să sufere vreo arsură. Aşa s-a demonstrat că este nevinovată. Regele i-a căzut la picioare şi i-a cerut iertare. A murit la 3 martie 1039, iar osemintele sale sunt venerate în Catedrala din Bamberg, Germania (vezi foto).

Miracolul din Avignon

Oraşul francez Avignon se află la câteva sute de metri de locul unde fluviul Rhone se întâlneşte cu râul Durance, iar oraşul este străbătut de răul Sorgues. În noiembrie 1433 în Avignon, a avut loc un mare miracol. În acea toamnă a plouat foarte mult şi multe cartiere ale oraşului de jos au fost inundate. După câteva zile de ploaie grea, râurile Sorgues şi Rhône ajunseseră la cote periculoase. Încă din data de 29 noiembrie apa a intrat şi în capela „Penitenţilor gri”, unde era adoraţie perpetua a Preasfântului Sacrament. Superiorul comunităţii şi un alt frate, Armand et Jehan de Pongilhac-Faure, au vâslit cu o barcă spre micuţa lor biserică, convinşi că aceasta fusese distrusă.