Comoara de sub cruce

Sfântul Grigore cel Mare povestește cum, pe vremea când era secretar la curtea împăratului din Constantinopol, trecând într-o zi pe un coridor îngust și întunecos al palatului, a observat pe pardoseală o lespede de marmura, bine lustruită, care avea pe dânsa gravată o cruce. Din respect, nu voia să calce pe acea cruce de pe lespede și a dat ordin să fie scoasă și pusă în altă parte. Sub lespedea care avea crucea, a apărut o alta, cu același semn. A scos-o și pe aceasta, dar sub dânsa a găsit alta cu semnul crucii, și apoi încă una și încă una, până la a șaptea, de sub care a apărut o comoara strălucitoare și deosebit de prețioasa. Mare i-a fost bucuria împăratului când s-a văzut atât de bogat.

Gândindu-ne la această întâmplare, am putea să facem o paralelă: șapte sunt zilele săptămânii. Dacă fiecare zi ar purta semnul crucii, și noi am putea descoperi cea mai mare comoară posibilă: învierea și fericirea veșnică.

Minune de la Lourdes

Călugărița italiană Luigina Traverso (vezi foto) s-a născut la  22 august 1934, la Novi Ligure, în Piemonte. Nu avea nici 30 de ani când a simțit primele simptome de paralizie la genunchiul stâng. După mai multe intervenții chirurgicale la coloana vertebrală, dar fără succes, începând cu anul 1960 a fost obligată să stea mai mult la pat. Văzând că situația nu se îmbunătățește, cere de la maica superioară permisiunea de a merge în pelerinaj la Lourdes. La sfârșitul lunii iulie 1965, ajunge la Lourdes.

În ziua de 23 iulie, când participă, în cărucior fiind, la procesiunea euharistică, în timp ce primea binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament, a simțit o puternică senzație de căldură și de bine. Și-a dat seama că trebuie să se ridice. Durerea a dispărut, iar piciorul și-a recăpătat mobilitatea. A fost văzută imediat de către Biroul de Constatări Medicale de la Lourdes.

Mamă cu 13 copii

Eliza Rolls, mama renumitului cardinal Herbert Vaughan (1832 – 1903), protestantă convertită la catolicism, a avut treisprezece copii. ”Ce cruce!”, vor zice unele mame mai puțin mame. Dar ea și-a făcut din cruce un semn de glorie. Timp de treizeci de ani s-a sculat dis-de-dimineață și a mers la sfânta Liturghie spre a o oferi pentru vocația religioasă a copiilor săi. A avut cinci fete și toate s-au consacrat slujirii Domnului în diferite mănăstiri. Din opt băieți, șase au ajuns preoți, dintre care, apoi, unul a ajuns episcop, altul arhiepiscop și unul cardinal. Adevărată minune!

Gest care convertește

Pahomiu (287 -347), soldat în armata lui Constantin cel Mare, era păgân. Lupta contra lui Maxențiu. Înaintând cu trupele sale, obosit și flămând, a ajuns într-un oraș din Egipt, aproape de Alexandria. Creștinii din acele ținuturi, văzându-i în ce hal arată, le-au adus imediat pâine și apa.

Pahomiu a rămas atât de uimit încât nu-i venea să creadă că este posibil așa ceva. A întrebat:  

- Cine sunt aceștia? I s-a răspuns:

Comoara din cutie

Un tânăr, mergând spre un târg, a văzut într-o grădina o grămadă mare de moloz. Fusese un palat. Se zvonise că ascundea în zidăria lui o comoară. Căutătorii zeloși l-au scotocit în toate cărămizile, dar în zadar. Tânărul a voit să-și încerce și el norocul, scotocind pe unde i se părea că alții n-au căutat destul. Spre seară, obosit, s-a scuturat de praf, când zărește la picioarele sale o cutiuță de carton căreia nimeni nu-i dăduse nici o importanță. A ridicat-o și, deschizând-o, găsește în ea un bilețel pe care era scris: O inimă curată să fie comoara ta pe pământ, căci numai pe ea nu ți-o poate fura nimeni. O inima curata și o conștiință liniștită, acestea sunt cele mai mari comori, cele mai prețioase bunuri. Știm bine că numai pacea, nu aurul sau luxul, îl fac pe om cu adevărat fericit.

Tânărul a meditat și s-a convins că ceea ce căuta trebuia realizat în sine, în sufletul său.

Libertate sau răutate?

Scriitorul francez, Émile Zola, avea un prieten, bun creștin, care, voind să-l aducă pe calea cea bună, îi propune să facă o călătorie la Lourdes ca văzând credința celor care vin și se roagă și poate chiar o minune, să-și schimbe viața. În acest scop i-a plătit și călătoria.

Émile Zola, ajuns la Lourdes, a fost martorul, nu numai al acelor credincioși care se rugau cu toată sinceritatea și seninătatea ființei lor, dar chiar și al câtorva vindecări miraculoase. Întors acasă, scrie cele mai oribile rânduri la adresa celor văzute. Prietenul său, după ce a citit acele rânduri otrăvitoare, a venit și i-a spus:

 - Dar cum nu-ți este rușine să afirmi așa ceva, după ce Dumnezeu te-a învrednicit să vezi minuni?

Émile Zola răspunde cu impertinență:

 - Oare nu sunt eu stăpân pe condeiul din mâna mea, ca să scriu ce vreau?

Émile Zola era un om care s-a oprit la litera libertății sale de om, dar nu a pătruns în spiritul ei. A acționa împotriva evidenței, nu se poate spune că este vorba de libertate, ci de răutate, de robie satanică, de păcat împotriva Duhului Sfânt.

Rozariul salvează

Un preot japonez povestește următoarea întâmplare: La ”Podul de lemn”, suburbie a orașului Tokyo, în vechi bărăci militare, trăiau mii de săraci, cerșetori, oameni fără casă. Într-o noapte, pe la ora 2.00, sună telefonul: o bătrână, muribundă, cerea un preot.

În tinerețea ei a frecventat o școală catolică. În acea școală, o călugăriță a catehizat-o timp de trei ani, iar la vârsta de 17 ani a devenit creștină.
 - Am primit Apă sfântă și Pâinea lui Dumnezeu, îmi spuse bătrâna. Apoi, însă a trebuit să se căsătorească cu un bărbat pe care l-a dorit și l-a ales familia sa: un bonz budist, care avea un templu, departe în munți. A trebuit să-și ducă viața în acel templu pe care trebuia să-l îngrijească. Mai trebuia să aibă grijă de o mulțime de morminte și să tămâieze la serviciile religioase de înmormântare. Soțul său i-ar fi permis să meargă la biserică, dar în acea zonă nu era nici una. A adus pe lume șapte copii.