Calcutta

O ştire de la Associated Press, din anul 1950, din Calcutta, India, spunea: „Semnul de deasupra uşii anunţă: Casă pentru săracii pe moarte”. Înăuntru 66 de bărbaţi şi 72 de femei stau în paturi amărâte, aşteptându-şi sfârşitul. Aceşti oameni sunt produsul acestui oraş suprapopulat, în care cu greu se mai îngrijeşte cineva de altcineva. Unii au venit din spitale, trebuind să elibereze patul deşi erau pe moarte, pentru alţii care însă au şansă să fie trataţi şi salvaţi. Alţii vin din rândul miilor de persoane ce trăiesc pe străzi. De muncă se găseşte cu greu, iar cerşitul nu merge bine. Oameni ca aceştia mor anonimi. Pe vremuri,

Claire Ly - convertită

Sanctuarul Maicii Domnului din Laus (în apropiere de Grenoble, Franţa)este  ţinta, a nenumărate pelerinaje care îl transformă într-o autentică clinică a sufletului prin medicamentul spovezii. De aici, titlul marian care va marca identitatea sanctuarului: “Maria, scăparea păcătoşilor”. “Notre-Dame du Laus”, afirma Jean Guitton, „este una din comorile cele mai ascunse şi puternice din istoria Europei”.

Merită să faceţi un popas la cotă înaltă, în această localitate din Alpii francezi, Laus, unde Maica Domnului continuă să vorbească şi oamenilor de astăzi. Astfel, sanctuarul „Notre-Dame du Laus” a intrat pentru totdeauna în geografia spirituală a unei tinere din Cambodgia, Claire  Ly (vezi foto). Convertită a timpurilor noastre, născută într-un mediu budist, ea a reuşit să scape cu viaţă din

Maria, scăparea păcătoşilor

Rugăciunea Adu-ţi aminte, compusă, se pare, de Sf. Bernard, a avut în secolul al XVII-lea un zelos propagator în părintele Claude Bernard, numit în popor şi „părintele cel sărac”. Era numit aşa pentru că păstra în toate  o strictă sărăcie evanghelică: trăia foarte modest, umbla într-o reverenda cârpită,  şi toată ziua putea fi văzut prin cartierele sărace al Parisului, împărţind puţinul pe care îl avea, ocupându-se cu catehizarea celor neştiutori, vizitând casele bolnavilor şi pe cei din închisori şi împărţind sfintele sacramente. A trăit între anii 1583 – 1641. Nu se sfiia să spună tuturor că în tinereţe a dus o viaţă păcătoasă, că este un convertit intrat în preoţie şi că toate acestea le datorează Sfintei Fecioare, care a avut milă de el şi l-a întors de la rătăcire. Se ştia că provenea dintr-o familie de seamă şi că refuzase toate demnităţile bisericeşti care i se oferiseră, preferând să se dedice săracilor şi, mai ales, celor din închisori. Deseori însoţea la eşafod pe cei condamnaţi la moarte, după ce îi pregătea pentru trecerea la cele veşnice. Purta la el mereu bileţele, tipărite în diferite limbi, cu rugăciunea Adu-ţi aminte pe care le împărţea la diferite ocazii, îndemnându-i pe toţi să o recite şi chiar să o înveţe pe de rost.

          Într-o zi,

Spovada şi închisoarea

Un individ încerca să ia peste picior femeile care merg să se spovedească, spunând:
- Pentru fiecare bărbat care se spovedeşte, există treizeci de femei care se spovedesc.
O doamna, care l-a auzit, i-a replicat imediat:
-E adevărat şi, poate, pentru acelaşi motiv, în închisori, la fiecare femeie deţinută există treizeci de bărbaţi închişi.

Minune a Sfântului Anton

Odată, pe când se afla la Limoges, o femeie evlavioasă se dusese la catedrala “Sfântul Petru” să asculte o predică a sfântului Anton. Să fi fost predica prea lungă sau să fi zăbovit femeia la ieşirea din biserică? Fapt e că bărbatul ei crede altceva şi nu vrea să afle alte explicaţii. Strigă la ea, şi ea îi răspunde cu o palmă. Atunci omul se repede la soţia sa şi o apucă de păr atât de tare că îi smulge aproape tot părul. Biata femeie alergă şi bătu la uşa mănăstirii franciscane, cerând să-l vadă pe fratele Anton. Îi arătă capul însângerat şi aruncându-i-se la picioare, istoriseşte toată întâmplarea recunoscându-şi vina. “Dar părul meu! Cine o să-mi dea părul înapoi?” Cu o privire aspră, Anton o pofteşte să iasă.

Dar nici nu a plecat bine, că fratele îşi dă seama că părul

Don Giosy Cento fascinează

Don Giosy Cento s-a născut la Ischia di Castro (Italia), la 12 august 1946. A început „acea ciudată aventură prin cântece” în 1971, publicându-şi primul său album (Celebriamo la nostra speranza (Să ne celebrăm speranţa)) în 1976.

Don Giosy povesteşte experienţa proprie: „Credeţi-mă, eu nu am ales nimic din ceea ce mi s-a întâmplat. La 30 decembrie 1969 am fost hirotonit preot. Când nu aveam nici măcar doi ani de preoţie, într-o seară, voind să mă rog, am hotărât că o voi face cântând. Se întâmpla în 1971, iar în seara aceea a luat naştere Emmaus, primul meu cântec”.

De atunci don Giosy a compus mai bine de 800 de cântece, cuprinse în treizeci

Flori pentru Maria

O femeie, profund pioasă, era căsătorită cu un domn care era departe de orice practică religioasă. Pe lângă aceasta, era bolnav de inimă. Soţia se ruga constant pentru convertirea lui.
Ea obişnuia să pună permanent flori la o statuie a Maicii Domnului, pe care o aveau în casă. El le tăia din gradină şi i le dădea soţiei, ştiind foarte bine pentru ce erau destinate.
          A murit, practic, pe neaşteptate. Soţia, tulburata, s-a îmbolnăvit. Ajunsese să-i fie frică ca nu cumva să se îmbolnăvească mintal. Ideea condamnării soţului ei o răvăşea.
În cele din urmă,

Încreştinarea bulgarilor

           Apostolul popoarelor slave, Sfântul Metodiu, a predicat învăţătura lui Cristos în Bulgaria. Împăratul bulgar Boris, era păgân. Sfântul Metodiu a depus eforturi susţinute pentru a-l convinge pe acesta să renunţe la idoli şi să devină creştin, dar toate învăţăturile sfântului nu au avut succes. Împăratul Boris însă iubea pictura, iar Metodiu era un pictor renumit. Într-o zi împăratul l-a rugat pe Metodiu să-i picteze un tablou al religiei creştine. Şi aşa Metodiu a pictat pentru împăratul Boris Judecata de apoi.

          Împăratul a privit la Isus Cristos, Judecătorul, aflat în gloria cerească, aşezat pe marele tron şi înconjurat de îngeri şi sfinţi.