Ieremia și Regina

Era în ajunul sărbătorii Ridicării cu trupul și cu sufletul la cer a Preasfintei Fecioare Maria. În acel an 1608, fratele Ieremia se pregătise cu o fervoare deosebită pentru această sărbătoare. Și iată că, în capela în care se afla în rugăciune, a apărut Sfânta Fecioară, purtându-și Fiul în brațe, și care se revelă umilului frate în toată splendoarea și frumusețea ei. Era înveșmântată într-o mantie albă, presărată cu stele mari, strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele; cu toate acestea ele nu-l orbeau pe fratele Ieremia care, în genunchi, cu brațele deschise, învăluit de atâta lumină, începu s-o privească cu deosebită venerație. Apoi cu o firească simplitate, îi spuse sfintei Fecioare:

Mă uit la Isus

Parohul de Ars, Sfântul Ioan Vianney,  merse într-o zi în biserică și observă cum un simplu țăran era îngenuncheat în fața tabernacolului. Acesta nu se gândea la nimic. Nici nu spunea nimic. Foarte mulți oameni veneau la biserică în timpul zilei pentru a-i destăinui bunului Dumnezeu grijile lor.

Când se reîntoarse peste un ceas, preotul observă că țăranul încă mai era în genunchi. De aceea, merse la el și-l întrebă:

 - Spune-mi, te rog, ce-i spui bunului Dumnezeu de atâta timp? Iar țăranul îi răspunse:

 - De fapt, nimic, părinte paroh. Și, arătând spre tabernacol, continuă: Eu mă uit la el și el se uită la mine. Atâta tot și nimic mai mult.

Tată, mereu alături

Într-un spital se afla un băiețel care trebuia să fie operat. Tatăl său îl adusese la spital și acum căuta să-l încurajeze pe micuț.

 - Tată, strigă băiețelul, dacă vei rămâne lângă mine, nu-mi va fi teamă.

 - Bine, îi spuse tatăl, voi rămâne lângă tine.

Doctorul îi permise, și, astfel, rămase lângă copil, care acum era pe patul de operație. Când era pe punctul de a fi anesteziat, copilul se uită după tatăl său și spuse:

 - Tata, ești aici?". Apoi anestezia începu să-și facă efectul.

 - Acum puteți pleca, se gândi doctorul când copilul adormi și operația trebuia să fie făcută.  

 - Nu, răspunse tatăl, i-am promis băiatului meu că voi rămâne lângă el, și, de aceea, doresc să rămân.

 - Bine, atunci rămâneți!

Operația reuși cu bine. Când se trezi copilul, tatăl încă îl mai ținea de mână. Atunci copilul zâmbi și spuse încet de tot:

 - Tata, ești aici? Primind un răspuns afirmativ, copilul adormi din nou. Știa că tatăl său va rămâne lângă el.

           Acest tată este imaginea cea mai frumoasă a lui Dumnezeu, care nu ne părăsește niciodată.

Cui spunem "Mulțumesc"?

Markus merse într-un magazin pentru a cumpăra pâine.

 - Mulțumesc pentru pâine, spuse Markus vânzătoarei.

 - Nu-mi mulțumi mie, spuse vânzătoarea, ci celui care mi-a livrat-o. Eu o păstrez aici până va fi vândută. De aceea, Markus mulțumi livrantului.

 - Nu-mi mulțumi mie, spuse livrantul, ci aceluia care a copt-o.

De aceea, Markus mulțumi brutarului.

 - Nu-mi mulțumi mie, spuse brutarul, ci aceluia care mi-a dat făina. De aceea, Markus multumi morarului.

 - Nu-mi mulțumi mie, spuse morarul, ci celui care mi-a adus grâu la măcinat". De aceea, Markus mulțumi magazionerului.

 - Nu-mi mulțumi mie, spuse magazionerul, ci țăranului care mi-a dat grâul. De aceea, Markus mulțumi țăranului.

 - Nu-mi mulțumi mie, spuse țăranul, ci aceluia din care a crescut grâul. De aceea, Markus mulțumi seminței.

 - Nu-mi mulțumi mie, spuse sămânța, ci celor cu ajutorul cărora am crescut. De aceea, Markus mulțumi pământului, ploii și soarelui.

 - Nu ne mulțumi nouă, spuseră acestea, ci celui care ne-a creat.

De aceea, Markus mulțumi lui Dumnezeu. El se rugă astfel: "Mulțumesc, Doamne, pentru pământ, ploaie și soare și pentru sămânța care crește, și pentru țăran. Mulțumesc că permiți omului să construiască hambare. Mulțumesc pentru magazioneri și pentru morari. Mulțumesc pentru brutari și pentru livranți și pentru vânzători. Mulțumesc, Doamne, pentru pâine. Amin".

Pictorul onest

Pictorul italian Coriolan Vighi (1852-1904) (vezi foto), înainte de a-și câștiga faima de mare artist, trăia în mare mizerie, și ajunsese muritor de foame. Norocul a început de la un simplu act de onestitate și dreptate.

Își agățase tablourile pe un gard, în așteptarea vreunui client. Lumea trecea în sus și în jos, unii aruncau o privire în fugă, dar nimeni nu-i acorda nici o atenție. În sfârșit, un cetățean german se oprește, își alege un tablou, întreabă prețul, îi pune banii într-un plic, îl înmânează pictorului, ia tabloul și pleacă. În urmă, Coriolan numărând banii, constată că avea cu o sută de lire mai mult decât ceruse. Crezând că s-a înșelat cumpărătorul, a alergat să-i restituie. Cetățeanul i-a zis zâmbind binevoitor: Știu. Păstrați suta de lire pentru că o meritați. Vă vor fi mai de folos decât mie! Văd că sunteți un om foarte onest și cinstit. Mi-ați câștigat toată încrederea.

Din acel moment germanul a devenit un cumpărător frecvent, un admirator al cinstei și un propovăduitor al talentului artistic al lui Coriolan Vighi, și așa pictorul a devenit renumit.

Pasărea și înțeleptul

Pe vremuri, trăia la Atena (Grecia) un om înțelept și foarte apreciat. Un invidios a voit să-l compromită și i-a zis într-o zi:

 - Învățătorule, lumea te laudă zicând că le știi pe toate. Dar aș vrea să știu dacă mie ai putea să-mi spui: pasărea, pe care o am în mână, este vie sau moartă? Fiindcă își zicea în sine: “dacă va zice că este vie, o voi sugruma imediat și i-o voi arăta moartă; dacă va zice că este moartă, îi voi da drumul să-și ia zborul și toți vor vedea că este vie și vor râde de nepriceperea lui”.

Numai că înțeleptul era înțelept cu adevărat și i-a zis:

 - Domnule, pasărea, pe care o ai în mână, este cum o dorești: dacă o vrei vie, este vie; dacă o vrei moartă, este moartă. Invidiosul a rămas de rușine.

           Așa este și cu sufletul omului: Dumnezeu a pus în mâna noastră sufletul; dacă îl vrem viu, îl avem viu, prin darul libertății; dacă îl vrem mort, îl avem mort prin neascultarea față de porunci.

Chipul lui Isus

Un ministrant l-a însoțit pe preotul care ducea sfânta Împărtășanie unui bolnav, pictor de meserie. Cum era obiceiul pe atunci, au mers în procesiune, cu lumânări, clopoței și cu cădelnița plină de parfumul tămâiei. A văzut cum bolnavul a primit sfânta Ostie cu toată evlavia și, după ce s-a recules un timp, a privit cădelnița, a luat din ea un cărbune stins și, din câteva linii făcute pe peretele alb, a desenat chipul minunat al lui Isus Cristos. Copilul a rămas uimit și a exclamat:

 - Și eu aș dori să pot desena atât de frumos chipul Domnului.

Bolnavul a lăsat să-i cadă cărbunele din mână și i-a spus încet:

 - Pentru a-l putea picta frumos pe Isus și pentru a arăta altora pe Domnul în frumusețea lui, trebuie mai întâi să-l ai în inimă. Înțelegând lecția, copilul a căutat să se împărtășească tot mai des și așa a devenit renumitul pictor spaniol Murillo (1617-1682).