Oglinda

Un bogat neurastenic s-a dus într-o zi la fizicianul, profund creştin, Paul Tournier (foto), cel care a introdus conceptul de "medicină a persoanei", să-l întrebe cum să se elibereze de tristeţe şi de numeroasele sale nelinişti. Profesorul l-a ascultat. Mai întâi l-a condus în faţa unei oglinzi şi l-a întrebat:
- Ce vezi?
- Pe mine însumi, chipul meu! a răspuns.
Apoi l-a condus în faţa unei ferestre care dădea spre stradă şi l-a întrebat încă o dată:
- Acum ce vezi prin sticlă?
- Văd mulţi oameni, şi lumea!
Tournier a încheiat:
- De acum nu te mai aşeza doar în faţa sticlei argintate a oglinzii, ci în faţa celei transparente a ferestrei. Încearcă s-i vezi şi să-i cunoşti şi pe alţii. Făcând aşa, nu te vei mai vedea pe tine însuţi, ci pe ceilalţi. Numai aşa vei redeveni fericit.

Nobilul sărac

Sf. Francisc de Gironimo ( în imagine) (17 decembrie 1642 – 11 mai 1716)  a fost preot iezuit şi a activat 40 de ani în regiunea Napoli. Avea o predilecţie pentru oamenii simpli şi săraci. Nu se sfiia să intre chiar prin cârciumi pentru a-i aduce pe cei păcătoşi la Dumnezeu. Vizita adesea pe cei din închisori şi avea faima de preot care citeşte în sufletele oamenilor. Fiind întrebat o dată, care este cel mai mare har pe care l-a primit în viaţă, a răspuns: „Acela că am căutat întotdeauna mărirea lui Dumnezeu şi nu a mea.”

            Citim în viaţa lui că, în Congregaţia Mariană, pe care o conducea şi cu care ţinea întâlniri în fiecare duminică,

Noapte şi zi

Un rabin bătrân i-a întrebat pe ucenicii săi:
- Care dintre voi ar vrea să-mi spună cum se poate distinge momentul în care se termină noaptea şi începe ziua?
- Vă spun eu, a răspuns imediat un elev: atunci când, văzând un animal la distanţă, cineva poate să îşi dea seama dacă este o oaie sau un câine.
- Nu, a răspuns rabinul.
- Ar putea fi începutul zilei, a spus un altul, atunci când, văzând de departe un arbore, se poate spune dacă este un smochin sau un piersic.
- Nici aşa, a insistat rabinul.
- Atunci, au întrebat ucenicii, cum putem înţelege că noaptea se sfârşeşte şi începe ziua?
- Când, a răspuns solemn rabinul, privind în faţa unui om, vezi în el pe fratele tău. Dacă nu reuşim să facem aceasta, orice oră din zi ar fi, întotdeauna este noapte, în sufletul nostru… (Din Vita missionaria, 1977)

Tânărul cu rană la picior

La 1 decembrie 1963, Papa Paul al VI-lea a beatificat un tânăr  mort la 5 mai 1836, în vârstă de doar 19 ani: Nunzio Sulprizio. Ultimele lui cuvinte, înainte de a muri, au fost: „Cât este de frumoasă, cât este frumoasă eşti, Marie!”, cu privirea aţintită spre o icoană a Maicii Domnului. Viaţa lui scurtă a fost un şir neîntrerupt de suferinţe trupeşti, pe care le-a îndurat cu o răbdare de excepţie, ajutat şi întărit de o evlavie aprinsă către Maica Domnului. S-a născut la 13 aprilie 1817, într-o familie săracă, dar părinţii erau buni creştini. Tatăl său moare când Nunzio avea doar trei ani.

Regnul lui Dumnezeu

Regele prusac Frederic Guglielmo al IV-lea (mort în anul1861) s-a dus să viziteze o şcoală, pentru a-şi face o idee despre felul în care studiază copiii. În timpul lecţiei, a luat în mână o monedă de aur şi a întrebat:

- Cărui regn îi aparţine această monedă?

- Regnului mineralelor, adică naturii neînsufleţite! au răspuns ei.

Atunci a arătat o creangă verde dincolo de fereastră şi a întrebat:

- Iar acel pom cărui regn îi aparţine?

Vizita lui Dumnezeu

Era odată o bătrână, căreia Dumnezeu îi promisese că o va vizita „astăzi”. Ea s-a bucurat nespus auzind o asemenea veste. Mătură şi şterse cu grijă praful din casă, făcu în toate ordine, găti bucate delicioase şi pregăti o masă de sărbătoare. Apoi se aşeză şi aşteptă ca Dumnezeu să-i intre în casă.

            Deodată, cineva bătu la uşă. Imediat bătrâna sări să deschidă uşa. Dar, când deschise, văzu că în faţa uşii era doar un biet copil cerşetor. Bătrâna exclamă: „Nuuuu! Pentru Dumnezeu, du-te! Du-te unde vrei astăzi, pentru că eu tocmai îl aştept pe Dumnezeu. Nu te pot primi la mine acum!” Şi îl alungă pe cerşetor, cu mâna goală.

Preot, cu orice preţ

Era în anul 1801, anul reorganizării Bisericii franceze. Rândurile clerului francez se refăceau, şi din toate regiunile Franţei tineri îndrăzneţi se prezentau ca să umple locurile golite de ghilotină, după marea şi amara Revoluţie franceză. Episcopul din Saint Malo, Mons. Pressigny, trăia retras într-un colţ al Parisului. Într-o zi vede că se apropie de el un tânăr de vreo 20 de ani, cu ochi pătrunzători, cu un chip deschis, purtând pe cap o pălărie bretonă. Era unul dintre credincioşii lui.

 - Monseniore, vreau să devin preot...

 - Bun gând, fiul meu, – răspunse liniştit episcopul – însă asemenea chestiuni nu trebuie spuse pe faţă. Vom mai discuta.