Era odată o
bătrână, căreia Dumnezeu îi promisese că o va vizita „astăzi”. Ea s-a bucurat
nespus auzind o asemenea veste. Mătură şi şterse cu grijă praful din casă, făcu
în toate ordine, găti bucate delicioase şi pregăti o masă de sărbătoare. Apoi
se aşeză şi aşteptă ca Dumnezeu să-i intre în casă.
Deodată,
cineva bătu la uşă. Imediat bătrâna sări să deschidă uşa. Dar, când deschise,
văzu că în faţa uşii era doar un biet copil cerşetor. Bătrâna exclamă: „Nuuuu!
Pentru Dumnezeu, du-te! Du-te unde vrei astăzi, pentru că eu tocmai îl aştept
pe Dumnezeu. Nu te pot primi la mine acum!” Şi îl alungă pe cerşetor, cu mâna
goală.
După
un timp aude din nou bătăi în uşă. Bătrâna deschise uşa, şi mai repede ca prima
dată. Dar la uşă, stupoare, nu era decât un bătrân zdrenţăros. „Astăzi îl
aştept pe Dumnezeu. Du-te acum! Nu te pot primi, nu mă pot ocupa de tine.” Şi
îi închise uşa în nas.
Mai
spre seară, iar bate cineva la uşă. Când deschide, vede iar un alt cerşetor
bătrân, slab, zgribulit, care o roagă insistent să-i îi dea măcar o coajă de
pâine. Dar bătrâna, cam nervoasă, strigă la el: „Hai lasă-mă în pace! Îl aştept
pe Dumnezeu. Te rog să mă laşi în pace acum!” Bătrânul a plecat flămând mai
departe, iar doamna s-a pus iar să aştepte.
Timpul
trecea oră după oră. S-a făcut seară târziu. A venit noaptea, dar Dumnezeu încă
nu venise. Bătrâna devenise din ce în ce mai îngrijorată: „De ce n-a venit oare
până acum? Oare s-o fi rătăcit?
În
cele din urmă, tristă, bătrâna a mers la culcare şi a adormit imediat. Dumnezeu
îi apăru bătrânei în vis şi îi spuse: „De trei ori am bătut azi la uşa casei
tale şi de trei ori m-ai refuzat…”.
