Rugăciunea de copil

Pe când episcopul Michel Sailer de Ratisbonne (1751 – 1832) era doar profesor la Universitatea din Ingolstadt (Germania), s-a dat o reprezentaţie şcolară de teatru la Kaufbeuren. La un moment, dat cortina s-a ridicat şi pe scenă a apărut o fetiţă de zece ani. Ea avea de interpretat rolul principal, şi, fiind foarte drăguţă, ochii tuturor s-au îndreptat spre ea. Dar, chiar la ieşirea ei pe scenă, au începută să bată clopotele la ora 12.00 pentru Îngerul Domnului.

            Fetiţa, fără nici o jenă, s-a adresat publicului şi a spus:

Apa "minunată"

O femeie veni o data la Sfântul Vincenţiu Ferreri (1350 – 1419). Acesta era un călugăr dominican. Femeia se plângea de necazurile pe care le are mereu cu soţul ei:

 - Este aşa de ursuz şi de arţăgos, că nu mai pot să-l suport. E dur şi vorbeşte urât cu mine. Nu ştiu ce să mă mai fac!

            Sfântul Vincenţiu s-a uitat la ea, s-a gândit puţin, şi apoi i-a dat următorul sfat:

Inima preotului

Cu mai mulţi ani în urmă, analele răspândirii credinţei relatau cum un misionar din America – Pr. Durieu, care a încreştinat câteva triburi sălbatice din Oregon – s-a pomenit într-o noapte asaltat de către acei barbari, înarmaţi cu puşti şi săbii.

După ce şi-a făcut Actul de căinţă, fără frică a ieşit cu fruntea senină în faţa acelei mulţimi furioase. Le-a vorbit, le-a reamintit binele pe care li l-a făcut, i-a mişcat şi în cele din urmă a încheiat cu aceste cuvinte: „Dacă vi-i sete de sângele meu, iată-mă: sunt în mâinile voastre; însă loviţi-mă aici în inimă – şi spunând acesta s-a deschis în dreptul inimii – străpungeţi această inimă care v-a iubit atât de mult…” Iar ei s-au retras, oarecum ruşinaţi de gestul lor dar şi impresionaţi de curajul preotului.

Orice preot – ca şi Pr. Durieu – poate să se prezinte în faţa mulţimilor care luptă împotriva preoţiei catolice, poate să-i arate inima şi să strige: „Dacă aveţi curaj, loviţi această inimă care nu cunoaşte altă iubire decât aceea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Pentru mântuirea voastră am renunţat la familia pământească pentru ca să vă iubesc, şi să formăm o familie de suflete creştine”. (Mons. Olgiati)

Conştiinţa

Girard, un milionar necredincios din Philadephia, într-o sâmbătă seară, a poruncit tuturor angajaţilor săi ca a doua zi, duminică, să vină toţi la descărcarea unei nave.

 - Domnule Girard, conform conştiinţei mele, eu nu pot lucra în zi de duminică, spuse cu cea mai mare linişte un tânăr.

 - Cunoşti regulamentele întreprinderii? - întreabă patronul

 - Da, desigur. Le cunosc bine. Pot să vă spun că mai am şi o mamă în vârstă şi neputincioasă de întreţinut. Cu toate acestea,  trebuie să vă spun că nu pot lucra duminica.

Imediat a fost concediat.

Într-o zi vine la Girard un alt bancher şi îl întreabă dacă nu cunoaşte vreun om de încredere pentru a-l angaja pe post de casier la o bancă nouă. Atunci Girard îl propune tocmai pe tânărul pe care el îl concediase el. Acest bancher îl întreabă:

 - Dar acesta nu e tocmai acela pe care tu l-ai concediat?

 - Ba da. Eu l-am concediat pentru că nu a acceptat să lucreze duminica. Insă să ştii de la mine că un tânăr care este în stare să-şi piardă locul de muncă pentru a-şi respecta conştiinţa, nu poate foi decât un casier foarte onest.

Iar tânărul a fost angajat.

Jertfă pentru convertire

În spitalul din Agua de Dios, în Columbia, în anul 1912, a trecut la cele veşnice Pr. Emil Baena – care a slujit, timp de 12 ani, pe leproşi – un umil erou şi un minunat apostol al dragostei faţă de aproapele. A murit de lepră, contractată din şederea cu leproşii, urmare sigură a dăruirii de sine, a jertfei făcute. Îndată ce medicul l-a înştiinţat că i s-a apropiat şi lui trista soartă, a exclamat: „Dumnezeul meu, fie voia ta!”.

"Sunt mama unui preot"

            Iată scrisoarea pe care o mamă creştină o scrie unei prietene din copilărie în ziua în care fiul ei a celebrat prima Sfântă Liturghie:

„Draga mea, binecuvântează pe Dumnezeu împreună cu mine pentru că sunt mama unui preot!...

            Ţi-am scris acum 25 de ani, când Dumnezeu mi-a dăruit acest copil... Adu-ţi aminte ce nebună eram de fericire!... Îl simţeam că trăieşte în mine; îmi întindeam mâinile spre el, îl prindeam de gât ca şi cum aş fi voit să mă conving că într-adevăr îl am.

Harul Sfintei Liturghii

În ziua de 3 august 1896 cardinalul Alois de Canossa, episcop de Verona, după ce a hirotonit 40 de preoţi tineri, i-a condus în palatul episcopal unde le-a istorisit următorul fapt:

„Un preot francez, îndată după revoluţia din 1793 a fost trimis paroh într-o parohie unde credinţa era total stinsă şi unde erau cele mai depravate moravuri. Multă vreme şi-a irosit tot zelul şi priceperea, însă rezultatele erau slabe; furtuna, care devasta toate, era înspăimântătoare!...