Chipul însângerat al lui Isus

Într-o carte a celebrei scriitoare Selma Lagerlöf, găsim o istorioară cu un înțeles deosebit de profund asupra spiritului care pătrunde legea suferinței.

Împăratul Tiberiu, cuprins de lepră, zăcea pe patul său din locuința de pe încântătoarea insulă Capri. Nimeni nu-l mai putea ajuta. Bătrâna sa îngrijitoare, Faustina, face o ultimă încercare: merge în Palestina să ceară ajutorul lui Isus, despre care auzise că face minuni. Sosește aici în momentul în care Isus își ducea crucea spre Golgota. Cuprinsă de milă, îi întinde Domnului năframa ei fină și-i șterge fața plină de sudoare, scuipat și sânge. Cu atâta s-a întors la stăpânul ei. Împăratul privește năframa și ascultă povestea dramei lui Isus dus la răstignire și apoi zice:

Zel în cele mici

Sfântul Dionisiu Certosinul (1402 – 1471) (foto) povestește cum un novice era foarte zelos la începutul activității sale în mănăstire, dar apoi, încetul cu încetul, a devenit neglijent și delăsător. I se părea că și haina pe care o poartă este prea grea și o arunca într-un colț al cămăruței sale. Într-o noapte, a avut un vis: l-a văzut pe Isus cu o cruce grea pe umeri încercând să urce niște trepte înguste și înalte. Novicele, cuprins de compătimire, i-a sărit în ajutor, dar Isus, privindu-l cu indignare, i-a zis:

 - Cum crezi că vei reuși să-mi duci crucea care este atât de grea, pe când nu vrei, din iubire față de mine, să-ți porți haina de călugăr care este atât de ușoară?

Isus a dispărut și novicele s-a trezit la realitate: Dumnezeu cere să adunăm și să ducem măcar lucruri mici altora, nu să facem minuni.

Așa se întâmplă adesea cu oamenii: nu își fac nici cele mai mici datorii față de starea lor (familie, mănăstire) dar ar vrea să facă minuni și să schimbe lumea!

Curajul copiilor

În anul 1967, pe vremea comunismului, într-un sat, Săbăoani, mulți elevi, în drum spre școală, trecând prin fața bisericii, intrau pentru a-i face lui Isus o scurtă vizită. Directorul școlii, aflând de acest lucru, i-a dojenit într-o zi la ora de dirigenție cu toată asprimea și cu toate amenințările posibile. Apoi a spus în încheiere:

 - De mâine dimineață, la ușa de intrare în școală, va fi o carte neagră, cartea rușinii, în care vor trebui să se semneze toți elevii care vor intra în biserică, înainte de a veni în clasă!

Nici nu a terminat bine de spus, că o elevă a și ridicat mâna sus, cerând să i se dea cuvântul. Permițându-i-se, a spus cu mândrie sfântă:

 - Tovarășe director, mâine dimineață eu voi semna prima!

După un moment de stupoare, elevii au izbucnit în aplauze și au spus că toți vor semna în carte. Și cartea rușinii nu a mai apărut, fiindcă erau prea mulți cei care voiau să o semneze. Ce a însemnat curajul copiilor, care a doborât mândria și necredința unui ateu!

Merite pentru cer

Un negustor credincios, în fiecare an, de sărbătoarea Crăciunului, dădea o masă bună unui copil, unei femei și unui bărbat, toți trei fiind săraci. Prin aceasta voia să cinstească Sfânta Familie. În ceasul morții i-au apărut trei persoane: pruncul Isus, Maria și Iosif, zicându-i: Pentru că ne-ai dat de mâncare în sărbătoarea Crăciunului, de acum încolo vei fi oaspetele nostru în paradis.

Acest fapt îl amintea deseori sfântul Vincențiu Ferrer în predica sa de Crăciun.

Scrisoarea lui Origene

Când Origene (185 – 254), fiul sfântului Leonida, a fost adus de la Botez, tatăl a căzut în genunchi lângă leagănul lui Origene și a adorat Preasfânta Treime prezentă în ființa lui.

Mai târziu, tatăl a fost aruncat în închisoare pentru credința sa, dar fiul, care avea deja 18 ani, i-a trimis o scrisoare deosebit de mișcătoare, în care îi spunea: ”O, tăticule, te rog în genunchi să nu te descumpănească dragostea față de mine în așa fel încât să te lepezi de credință, de bunul Isus. Eu îți voi ține locul în susținerea mamei și a celor șase frățiori ai mei. Și dacă tu vei muri martir pentru credință, eu voi merge, dacă va trebui, chiar să cerșesc din poartă în poartă, pentru a-i întreține. Dar, te rog foarte mult, tăticule, nu te lepăda de Isus Cristos!”

Leonida a fost martirizat de către împăratul Septimiu Sever în anul 203.

Necesitatea botezului

În anul 1640, sfântul Petru Claver (vezi foto), misionar în Africa, a fost chemat de urgență la patul de moarte al unei sclave. A ajuns prea târziu, murise. Sfântul a îngenuncheat și s-a rugat. După un timp, observă că moarta se mișca și, după ce s-a ridicat în șezut, a spus:

 - Cât sunt de obosită! Sfântul a întrebat-o:

 - Pentru ce ești atât de obosită? Ea îi răspunde:

Izvor de bucurie

Un om de știință întâlni un bătrân indian care lucra repede ca un tânăr și arăta foarte vesel și liniștit. Cercetătorul îl întrebă: "Cum se face că mereu ești bine dispus, că nu ești trist așa cum sunt mulți oameni de vârsta ta? Ce ține trupul și sufletul tău așa de sănătos?"

Bătrânul îi răspunse: "Ceea ce mă face bucuros și plin de putere este ceea ce gândesc. Iată, mă gândesc la faptul că există flămânzi, iar eu n-a trebuit să flămânzesc niciodată cu adevărat! Că există bolnavi, și eu nu am fost niciodată bolnav cu adevărat! Că există oameni persecutați, și eu am fost mereu om liber! Asta mă face așa de bucuros!"