Inima preotului

Cu mai mulţi ani în urmă, analele răspândirii credinţei relatau cum un misionar din America – Pr. Durieu, care a încreştinat câteva triburi sălbatice din Oregon – s-a pomenit într-o noapte asaltat de către acei barbari, înarmaţi cu puşti şi săbii.

După ce şi-a făcut Actul de căinţă, fără frică a ieşit cu fruntea senină în faţa acelei mulţimi furioase. Le-a vorbit, le-a reamintit binele pe care li l-a făcut, i-a mişcat şi în cele din urmă a încheiat cu aceste cuvinte: „Dacă vi-i sete de sângele meu, iată-mă: sunt în mâinile voastre; însă loviţi-mă aici în inimă – şi spunând acesta s-a deschis în dreptul inimii – străpungeţi această inimă care v-a iubit atât de mult…” Iar ei s-au retras, oarecum ruşinaţi de gestul lor dar şi impresionaţi de curajul preotului.

Orice preot – ca şi Pr. Durieu – poate să se prezinte în faţa mulţimilor care luptă împotriva preoţiei catolice, poate să-i arate inima şi să strige: „Dacă aveţi curaj, loviţi această inimă care nu cunoaşte altă iubire decât aceea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Pentru mântuirea voastră am renunţat la familia pământească pentru ca să vă iubesc, şi să formăm o familie de suflete creştine”. (Mons. Olgiati)

Conştiinţa

Girard, un milionar necredincios din Philadephia, într-o sâmbătă seară, a poruncit tuturor angajaţilor săi ca a doua zi, duminică, să vină toţi la descărcarea unei nave.

 - Domnule Girard, conform conştiinţei mele, eu nu pot lucra în zi de duminică, spuse cu cea mai mare linişte un tânăr.

 - Cunoşti regulamentele întreprinderii? - întreabă patronul

 - Da, desigur. Le cunosc bine. Pot să vă spun că mai am şi o mamă în vârstă şi neputincioasă de întreţinut. Cu toate acestea,  trebuie să vă spun că nu pot lucra duminica.

Imediat a fost concediat.

Într-o zi vine la Girard un alt bancher şi îl întreabă dacă nu cunoaşte vreun om de încredere pentru a-l angaja pe post de casier la o bancă nouă. Atunci Girard îl propune tocmai pe tânărul pe care el îl concediase el. Acest bancher îl întreabă:

 - Dar acesta nu e tocmai acela pe care tu l-ai concediat?

 - Ba da. Eu l-am concediat pentru că nu a acceptat să lucreze duminica. Insă să ştii de la mine că un tânăr care este în stare să-şi piardă locul de muncă pentru a-şi respecta conştiinţa, nu poate foi decât un casier foarte onest.

Iar tânărul a fost angajat.

Jertfă pentru convertire

În spitalul din Agua de Dios, în Columbia, în anul 1912, a trecut la cele veşnice Pr. Emil Baena – care a slujit, timp de 12 ani, pe leproşi – un umil erou şi un minunat apostol al dragostei faţă de aproapele. A murit de lepră, contractată din şederea cu leproşii, urmare sigură a dăruirii de sine, a jertfei făcute. Îndată ce medicul l-a înştiinţat că i s-a apropiat şi lui trista soartă, a exclamat: „Dumnezeul meu, fie voia ta!”.

"Sunt mama unui preot"

            Iată scrisoarea pe care o mamă creştină o scrie unei prietene din copilărie în ziua în care fiul ei a celebrat prima Sfântă Liturghie:

„Draga mea, binecuvântează pe Dumnezeu împreună cu mine pentru că sunt mama unui preot!...

            Ţi-am scris acum 25 de ani, când Dumnezeu mi-a dăruit acest copil... Adu-ţi aminte ce nebună eram de fericire!... Îl simţeam că trăieşte în mine; îmi întindeam mâinile spre el, îl prindeam de gât ca şi cum aş fi voit să mă conving că într-adevăr îl am.

Harul Sfintei Liturghii

În ziua de 3 august 1896 cardinalul Alois de Canossa, episcop de Verona, după ce a hirotonit 40 de preoţi tineri, i-a condus în palatul episcopal unde le-a istorisit următorul fapt:

„Un preot francez, îndată după revoluţia din 1793 a fost trimis paroh într-o parohie unde credinţa era total stinsă şi unde erau cele mai depravate moravuri. Multă vreme şi-a irosit tot zelul şi priceperea, însă rezultatele erau slabe; furtuna, care devasta toate, era înspăimântătoare!...

Oglinda

Un bogat neurastenic s-a dus într-o zi la fizicianul, profund creştin, Paul Tournier (foto), cel care a introdus conceptul de "medicină a persoanei", să-l întrebe cum să se elibereze de tristeţe şi de numeroasele sale nelinişti. Profesorul l-a ascultat. Mai întâi l-a condus în faţa unei oglinzi şi l-a întrebat:
- Ce vezi?
- Pe mine însumi, chipul meu! a răspuns.
Apoi l-a condus în faţa unei ferestre care dădea spre stradă şi l-a întrebat încă o dată:
- Acum ce vezi prin sticlă?
- Văd mulţi oameni, şi lumea!
Tournier a încheiat:
- De acum nu te mai aşeza doar în faţa sticlei argintate a oglinzii, ci în faţa celei transparente a ferestrei. Încearcă s-i vezi şi să-i cunoşti şi pe alţii. Făcând aşa, nu te vei mai vedea pe tine însuţi, ci pe ceilalţi. Numai aşa vei redeveni fericit.

Nobilul sărac

Sf. Francisc de Gironimo ( în imagine) (17 decembrie 1642 – 11 mai 1716)  a fost preot iezuit şi a activat 40 de ani în regiunea Napoli. Avea o predilecţie pentru oamenii simpli şi săraci. Nu se sfiia să intre chiar prin cârciumi pentru a-i aduce pe cei păcătoşi la Dumnezeu. Vizita adesea pe cei din închisori şi avea faima de preot care citeşte în sufletele oamenilor. Fiind întrebat o dată, care este cel mai mare har pe care l-a primit în viaţă, a răspuns: „Acela că am căutat întotdeauna mărirea lui Dumnezeu şi nu a mea.”

            Citim în viaţa lui că, în Congregaţia Mariană, pe care o conducea şi cu care ţinea întâlniri în fiecare duminică,