sâmbătă, 30 iunie 2012

Privirea spre cer


Scriitorul Giovanni Papini povesteşte că, într-o după-amiază de toamnă, stătea întins pe iarbă pe malul unui lac. La un moment dat, vine un tânăr scund, cu faţa arsă de soare şi cu o gură enormă, cu un crâsnic în spate. Se aşază pe mal şi aruncă unealta de pescuit în apă.
- De ce faci asta?, îl întreb.
Se uită la mine cu mirare şi compătimire. Nu-mi răspunde. Repet întrebarea. Îşi deschide larg gura şi zice:
- Ca să prind peşte.
- Şi de ce vrei să prinzi peşte?
- Ca să-l vând.
- Şi ce faci cu banii?

vineri, 29 iunie 2012

Inima Neprihănită a Mariei


În septembrie 1911, Isus, într-o viziune, îi cerea misticei Berthe Petit să fie invocată, cât mai des, Inima Îndurerată şi Neprihănită a Mariei.
            Câţiva ani mai târziu, la 31 mai 1915, Papa Benedict al XV-lea recomanda întregii Biserici Catolice să se roage şi să invoce Inima Îndurerată şi Neprihănită a Mariei. La data de 28 septembrie 1915 el va confirma acest apel al său acordând o indulgenţă de 100 de zile celor care o vor invoca pe Maria cu acest titlu.
La 7 martie 1916, Cardinalul Désiré-Joseph Mercier a anunţat public că vrea să consacre Inimii Îndurerate şi Neprihănite a Mariei dieceza sa de Mechelen - Bruxelles  şi întreaga Belgie

joi, 28 iunie 2012

Maria di Gesu

Una dintre amantele lui Gabriel D’Annunzio a fost şi Alessandra di Rudini, care s-a născut la Napoli în 1876. Tatăl ei era marchiz şi un cunoscut om politic (a fost chiar Ministru de interne şi Şef al Guvernului). Era o fată foarte vioaie şi, din cauză că era foarte indisciplinată, a fost dată afară din colegiu. Trăia într-un mediu raţionalist şi ateu şi, de aceea, credinţa ei a slăbit mult. Credea că creştinismul era doar un fenomen politico-social. Apoi, citind ideile liberale ale lui Renan, credinţa ei s-a năruit cu totul. De altfel, era o tânără foarte frumoasă şi mulţi tineri sus-puşi i-au făcut propuneri de căsătorie. Printre peţitori se găsea însuşi marchizul Marcello Carlotti, cu care a acceptat să se căsătorească şi cu care a avut doi copii.

miercuri, 27 iunie 2012

Dintr-o confuzie...


Într-o zi, sfântul Francisc de Sales (1567-1622), mergând pe o stradă din Geneva, zări mai departe, în faţa sa,  pe unul pe care a presupus că e un prieten de-al său. El îşi lungi pasul şi, când ajunse în spatele lui, îl bătu pe umăr şi-l întrebă: "Care e starea sufletului tău?" Când respectivul îşi întoarse capul, Francisc de Sales şi-a dat seama că l-a confundat, îşi ceru scuze, şi îşi văzu de drum. După trei sau patru ani, un om l-a vizitat pe Francisc de Sales şi i-a spus:
- Sunt dator să vă mulţumesc, părinte.
Francisc de Sales nu l-a recunoscut.  
 - Dar nu îmi amintesc să vă fi întâlnit vreodată.
 - Nu vă aduceţi aminte că, odată, pe o stradă din Geneva m-aţi bătut pe umăr şi m-aţi întrebat care este starea sufletului meu? – a spus necunoscutul. Eu sunt omul acela. Acum vă pot spune că întrebarea dumneavoastră m-a frământat o vreme, dar apoi am găsit pacea sufletului în Isus Cristos.

marți, 26 iunie 2012

Pânza de păianjen


Meropius Pontius Anicius Paulinus s-a născut la Bordeaux în anul 353. În anul 394, este hirotonit preot şi se aşează la Nola, în Italia, pentru a duce o viaţă retrasă, lângă mormântul Sf. Felix. Aici a construit o bazilică splendidă închinată Sf. Felix, care apoi a devenit loc de pelerinaj, unde veneau creştinii din tot Apusul să se închine. În 409, Paulin a fost făcut episcop de Nola, petrecându-şi restul zilelor sale pentru turma sa rău chinuită de năvălirile dese ale goţilor. A murit în anul 431. Sărbătoarea sa este la 22 iunie.
            La un moment dat, în viaţa sa, fiind fugărit de persecutori, s-a ascuns între doi pereţi foarte apropiaţi unul de altul. Persecutorii erau pe urmele sale. Dintr-o dată, un păianjen a ţesut o pânză între cei doi pereţi. Urmăritorii, văzând pânza, s-au gândit că nicicum Paulin nu poate fi ascuns acolo şi au plecat. Atunci Paulin şi-a zis: „Unde este Dumnezeu, chiar şi o pânză de păianjen poate deveni un perete, însă unde nu este Dumnezeu, chiar şi pereţii pot fi doar simple pânze de păianjen”.

luni, 25 iunie 2012

Piatra mică şi piatra mare

Iată o parabolă concepută de sfântul Ioan Bosco:
Într-o zi, Isus i-a chemat pe Petru şi pe Ioan şi a plecat cu ei pe un munte. În timp ce mergeau, le-a spus celor doi:
- Luaţi amândoi câte o piatră!
Petru, crezând că este mai isteţ, a luat o piatră mică; Ioan, în schimb, împins de generozitate, a luat cu sine o piatră mare.
Urcarea e lungă. Ioan oboseşte, Petru râde de el:
- Sărmane Ioane, de ce ţi-ai luat o piatră atât de mare? De ce nu ai făcut ca mine? Isus ne-a cerut să luăm câte o piatră, nu o stâncă!
Isus a auzit totul, dar a tăcut.
Ajunşi pe munte, Mântuitorul, vrând să-l înveţe pe Petru să fie mai generos, i-a invitat pe cei doi ucenici să se aşeze. Văzând că pe lângă oboseală cei doi erau şi înfometaţi, le-a cerut să-i prezinte pietrele aduse pe munte.
Le-a binecuvântat. Au devenit pâini proaspete.
Pâinea lui Petru este mică, doar o îmbucătură; în timp ce a lui Ioan este o pâine mare şi cu un gust deosebit. Isus a zâmbit. Ioan s-a minunat. Petru era confuz… şi a rămas flămând!
            (CHIAVARINO, Don Bosco che ride)

duminică, 24 iunie 2012

Papa şi martirul congolez


Într-o zi, papa Leon al XIII-lea (foto) a primit în audienţă un grup de tineri congolezi. Unuia dintre ei îi fusese amputat un picior în timpul persecuţiilor.
- Ce-ai păţit? a întrebat papa, luându-l lângă el şi arătând spre sărmanul picior mutilat. Nu ai fost cuminte?
- Am fost cuminte, Sfinte Părinte.
- Atunci, de ce ţi-au tăiat piciorul?
- Pentru că mă rugam!
- Povesteşte-mi cum s-a întâmplat!
Şi micul congolez a povestit detaliile chinului său cu atâta simplitate, încât ochii papei s-au umplut de lacrimi şi, plin de emoţie, a exclamat:
- Nu am avut niciodată ocazia să îmbrăţişez un martir, dar astăzi da! Şi conducătorul Bisericii l-a îmbrăţişat.