Una dintre amantele
lui Gabriel D’Annunzio a fost şi Alessandra di Rudini, care s-a născut la Napoli în 1876. Tatăl ei
era marchiz şi un cunoscut om politic (a fost chiar Ministru de interne şi Şef
al Guvernului). Era o fată foarte vioaie şi, din cauză că era foarte indisciplinată,
a fost dată afară din colegiu. Trăia într-un mediu raţionalist şi ateu şi, de
aceea, credinţa ei a slăbit mult. Credea că creştinismul era doar un fenomen
politico-social. Apoi, citind ideile liberale ale lui Renan, credinţa ei s-a
năruit cu totul. De altfel, era o tânără foarte frumoasă şi mulţi tineri
sus-puşi i-au făcut propuneri de căsătorie. Printre peţitori se găsea însuşi
marchizul Marcello Carlotti, cu care a acceptat să se căsătorească şi cu care a
avut doi copii.
Totuşi, după puţini
ani de căsătorie a rămas văduvă. Avea doar 24 de ani şi, dat fiind că era
tânără şi frumoasă, nu ar fi fost greu să-şi găsească un alt soţ. În 1903 l-a
cunoscut pe Gabriele D’Annunzio, un poet celebru care seducea şi multe femei.
Mai întâi le cucerea, apoi le abandona şi îşi alegea altă amantă. D’Annunzio a
curtat-o şi pe Alessandra, care iniţial l-a respins dar la sfârşit a capitulat
şi au mers să trăiască împreună în vila
luxoasă a poetului.
Dar Sfânta
Fecioară, ca o mamă afectuoasă, veghea asupra ei, iar bunul Dumnezeu i-a trimis
o pedeapsă salvatoare. Domnul, adesea, atunci când trimite o cruce, o face
pentru binele omului, adică pentru a obţine un bine şi mai mare. Astfel,
Alessandra s-a îmbolnăvit grav şi risca să moară fără a primi ultimele
sacramente. În cele din urmă s-a însănătoşit, însă D’Annunzio a părăsit-o. După
boală, tânăra marchiză de Rudini nu mai era la fel de frumoasă că înainte, iar
poetul deja se îndrăgostise de o altă doamnă.
Alessandra a plâns amar iubirea ei pierdută,
dar îndată şi-a dat seama că acea iubire era numai vanitate. După o lungă
perioadă de căutări, s-a simţit atrasă de Cineva special, de Cel care nu trădează
niciodată : Isus Cristos, Regele Cerului. După ce s-a consultat şi cu
directorul ei spiritual şi a luat contact cu surorile, a intrat într-o
mânăstire de clauzură din Franţa, unde a primit, ca şi călugăriţă, numele de
Maria a lui Isus şi şi-a trăit vocaţia într-un mod exemplar. Astfel, sora Maria
de Isus a fost aleasă stareţa mănăstirii şi s-a dovedit a fi o superioară extraordinară,
fondând şi alte mânăstiri în Franţa.
A murit în faimă de
sfinţenie în luna ianuarie a anului 1931, fericită că s-a consacrat lui Isus
cel Bun. Gabriele D’Annunzio nu putea umple de fericire şi de pace inima
Alessandrei, care era creată pentru a-l iubi pe Dumnezeu şi doar în El a reuşit
să-şi găsească bucuria.
