Iată o parabolă concepută
de sfântul Ioan Bosco:
Într-o zi, Isus i-a
chemat pe Petru şi pe Ioan şi a plecat cu ei pe un munte. În timp ce mergeau,
le-a spus celor doi:
- Luaţi amândoi câte o piatră!
Petru, crezând că este mai isteţ, a luat o
piatră mică; Ioan, în schimb, împins de generozitate, a luat cu sine o piatră
mare.
Urcarea e lungă.
Ioan oboseşte, Petru râde de el:
- Sărmane Ioane, de ce ţi-ai luat o piatră
atât de mare? De ce nu ai făcut ca mine? Isus ne-a cerut să luăm câte o piatră,
nu o stâncă!
Isus a auzit totul, dar a tăcut.
Ajunşi pe munte,
Mântuitorul, vrând să-l înveţe pe Petru să fie mai generos, i-a invitat pe cei
doi ucenici să se aşeze. Văzând că pe lângă oboseală cei doi erau şi
înfometaţi, le-a cerut să-i prezinte pietrele aduse pe munte.
Le-a binecuvântat.
Au devenit pâini proaspete.
Pâinea lui Petru este mică, doar o îmbucătură;
în timp ce a lui Ioan este o pâine mare şi cu un gust deosebit. Isus a zâmbit.
Ioan s-a minunat. Petru era confuz… şi a rămas flămând!
(CHIAVARINO,
Don Bosco che ride)
