Maria de Aparecida

Cardinalul Raymundo Damasceno Assis, arhiepiscop de Aparecida (Brazilia), povesteşte, într-un interviu din anul 2005, următoarea istorie din Arhidieceza sa:

            Era în anul 1717. Trei pescari, care pescuiau în apele râului Paraíba, au găsit în mrejele lor o statuie a Maicii Domnului, înaltă de 36 cm. Mai întâi au găsit în mrejele lor trupul statuii, iar apoi, imediat, au găsit şi capul. Ei au început să i se închine acestei statui numind-o „Maica Domnului a Apariţiilor” deoarece ea le-a apărut în mrejele lor în timp ce pescuiau.

Maica Domnului salvează

În noaptea de 11 spre 12 august 2012 (sâmbătă spre duminică), la ora 22.48, o ploaie torenţială a stins un incendiu. Focarul principal al incendiului punea în pericol mănăstirea sârbă Hilandar (vezi foto).

Mănăstirea Hilandar este cea mai la nord situată mănăstire a peninsulei atonite. Mănăstirea a fost înfiinţată în anul 1198, de către domnitorul sârb Ştefan Nemanici (1151-1195), care în călugărie a luat numele de Simeon, împreună cu fiul său Sava (Sf. Sava şi Simeon de mai târziu). Mănăstirea a fost întreţinută şi populată în mod neîntrerupt de către călugări sârbi, de la înfiinţare şi până în zilele noastre. Este socotită a fi a patra mănăstire ca importanţă dintre cele douăzeci de mânăstiri suverane din Sfântul Munte.

A exersa continuu

Un pianist discuta, într-o zi, cu un preot, bun prieten al său. Vorbind, printre altele, despre muzică, pianistul  zis:

 - Dacă nu exersez o zi la pian, observ eu. Dacă nu exersez două zile, observă prietenii mei pianişti. Dacă nu exersez trei zile, observă chiar şi publicul.

            Preotul, cunoscut pentru viaţa lui exemplară, a spus la rândul său:

 - Mie mi se întâmplă la fel cu rugăciunea. Dacă nu mă rog o zi, observă Dumnezeu. Dacă nu mă rog două zile, observ eu însumi. Dar dacă nu mă rog trei zile, o simt toţi cei din jurul meu.

Vasul cu ulei

La un rege oriental, din vechime, a venit un om ca să-l întrebe:

 - Cum aş putea rămâne statornic într-o ispita deosebit de grea?

Regele nu i-a răspuns, dar i-a dat un vas plin cu ulei preţios, zicându-i:

 - Să duci acest vas pe toate străzile principale, cele mai aglomerate. Daca vei vărsa numai o picătură, unde îţi stau picioarele, acolo îţi va sta şi capul.

Omul a luat vasul cu cea mai mare atenţie şi a pornit la drum. În urma lui mergea străjerul cu sabia în mână, gata să-l lovească, în caz că nu ar fi atent şi ar vărsa o picătură de ulei. Tocmai atunci avea loc şi o sărbătoare şi, de aceea, străzile erau pline de lume. Omul a reuşit totuşi să se întoarcă la rege cu vasul plin cu preţiosul conţinut. Acesta l-a întrebat:

 - Ei bine, ia spune-mi acum, ce se mai întâmplă prin oraş?

 - Am privit numai la ulei şi la nimic altceva n-am dat atenţie,a răspuns omul nostru.

 - Iată, îi zise regele, acum ai aflat mijlocul cel mai potrivit pentru a rămâne statornic în orice ispită, oricât de grea ar fi: să priveşti mereu, cu toata încordarea, numai la Dumnezeu.

Convertire la Lourdes

Doctorul Dozous din Lourdes, sceptic în cele religioase, auzind despre minunile şi apariţiile Sfintei Fecioare Maria de la stânca Massabielle, merge la faţa locului convins că toate sunt poveşti, fantezii, născociri umane sau, în cel mai bun caz, fenomene naturale interpretate în sens mistic, prin prismă religioasă. Vrând să combată prezenţa minunilor, cercetează în amănunt fiecare semn miraculos şi ajunge la convingerea că Dumnezeu există şi îşi dovedeşte prezenţa în lume prin fapte minunate. El scrie o carte intitulată în mod sugestiv: Am crezut, fiindcă am văzut. Lui i se pot aplica perfect înseşi cuvintele spuse de Isus lui Toma: Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care n-au văzut şi au crezut (In 20,29).

Om salvat

             Ercole Andreazzi mort de TBC în sanatoriul din Leysin în anul 1930, a fost crescut într-un mediu liberal, anticlerical. Tatăl sau, dentist de profesie, a voit să-i dea o educaţie atee riguroasă. În anul 1924, Ercole se afla la Milano, urmând Politehnica, spre a deveni inginer. Senin, vesel şi sănătos, se lăuda printre studenţi: Sunt mulţumit că sunt ateu.

Boala, sosită pe neaşteptate, îl sileşte să-şi întrerupă studiile şi să meargă la un sanatoriu. Aici o întâlneşte pe domnişoara Pina Piccioli, bolnavă şi ea tot de TBC, cu studiile terminate, dar foarte credincioasă. Cu credinţa ei, plină de bunătate şi iubire, a reuşit să-l convertească. Primeşte prima Sfântă Împărtăşanie şi devine un apostol pentru tatăl său.

Dor de cer

Sfântul Leonard de Porto Maurizio spune că, într-o chilioara întunecoasă ca un mormânt, trăia un sfânt călugăr în posturi aspre şi rugăciuni prelungite până târziu în noapte; nu rareori se biciuia până la sânge. Câteva persoane din lume, venind la el în vizita, i-au spus:

 - Cum poţi rezista, trăind în felul acesta? Noi n-am rezista nici măcar o zi. Călugărul le-a zis:  

 - Apropiaţi-vă de fereastra chilioarei mele şi veţi înţelege!  Ce vedeţi?Privind, vizitatorii au zis:

 - Departe, departe se vede un colţişor de cer cât o palmă. Călugărul continuă:

 - Tocmai acel colţişor de cer mă face să rămân statornic în jertfele mele. Ori de câte ori tristeţea mă încearcă, arunc o privire pe fereastră şi văd cerul. Ah, cerul! Paradisul, pe care îl aştept, îmi dă putere şi curaj.