Mama seminaristului

Nu cu mulţi ani în urmă, un seminarist era pe punctul de a abandona pregătirea sa la preoţie din motiv că părinţii nu mai reuşeau să-l întreţină în seminar. Programul specific vieţii de seminar nu-i putea permite să lucreze în altă parte, aşa cum fac mulţi din studenţii care învaţă la alte facultăţi. Atunci s-a hotărât să renunţe la seminar pentru un timp, timp în care să lucreze şi, astfel, să-şi adune ceva bani, pentru ca apoi să poată continua studiile în linişte. Înainte să facă un astfel de pas s-a gândit totuşi să-i spună şi mamei lui despre acest proiect. Aceasta, când a auzit, l-a îmbrăţişat şi i-a spus: „De ce te preocupi? Atâta timp cât Dumnezeu este deasupra, eu pe pământ şi sufletul în tine, nu te preocupa. Dacă Dumnezeu te vrea preot va avea grijă. Şi apoi, de ce nu încerci să înţelegi că lipsurile prin care trecem sunt voite de Dumnezeu tocmai pentru ca tu să nu fii derutat de cele materiale, să te obişnuieşti fără ele, pentru ca să fii un preot sărac şi bun.” Şi a înţeles seminaristul. Acum e preot şi e foarte mulţumit de ceea ce i-a oferit Dumnezeu, o comunitate săracă pe care o înţelege şi o ajută, mai ales, cu experienţa sa.

Boul şi măgarul

O poveste veche spune că, în timp ce Iosif şi Maria erau în călătorie spre Betleem, un înger a adunat toate animalele pământului, ca să le aleagă pe cele mai potrivite care să stea lângă ieslea pruncului Isus.

Primul, care s-a prezentat, a fost, desigur, leul, care a spus: „Vă daţi seama că doar un rege ca mine poate să-l apere pe acest nou rege al lumii. Eu mă voi posta la intrare şi îi voi opri pe toţi cei care ar îndrăzni să intre în peşteră şi să se apropie de pruncul nou-născut”. Îngerul i-a răspuns: „Eşti prea violent!”.

Femei puternice

Ţărăncile din Voronej (un oraş rusesc, pe malul Donului, nu departe de Ucraina), deportate tocmai în gulagul siberian pentru credinţa lor catolică, munceau zi de zi, din greu, la pădure, realizând norme destul de mari. Sărbătoarea Paştelui din acel an cădea spre sfârşitul lunii aprilie. Era încă zăpadă şi frig. Ele au cerut ca în ziua de Paşti să nu muncească, cu garanţia că în ziua următoare vor depăşi norma cerută. Răspunsul comuniştilor a fost: Noi nu recunoaştem nici o sărbătoare religioasă. Nu vă mai bateţi gura, că nu ne veţi convinge despre asta. Veţi merge la lucru la pădure ca în toate celelalte zile.”.

Scrisoare către Maria

Sanctuarul de la Pellevoisin, se află la 90 de kilometri sud de oraşul Tours, în Dieceze de Bourges (Franţa).

O femeie de 32 de ani, Estelle Faguette (foto), din Pellevoisin, suferea de o boală incurabilă. Ea se hotărăşte să scrie,  cu o mare încredere, o scrisoare Sfintei Fecioare Maria. Estelle îi cerea Mariei să mijlocească la Isus ca să o vindece, pentru a-şi putea îngriji părinţii  în vârstă. Roagă pe o prietenă să ducă această scrisoare într-o grotă a Maicii Domnului de Lourdes, construită de familia La Rochefoucauld într-un parc, la dorinţa copiilor.

Don Bosco a ghicit

          În vara anului 1878, vine la Valdocco şeful staţiei din Torino împreună cu un tânăr de vreo 16 ani, fiul unui prieten de-al său şi student la politehnică. Amândoi îşi exprimă dorinţa de a vizita Oratoriul lui Don Bosco. La terminarea vizitei, Don Bosco salută cu amabilitate pe şeful staţiei, apoi punând mâna pe umărul tânărului îi zise:

- Dumneavoastră, domnule Albanello, mai rămâneţi puţin, pentru că vreau să vă spun ceva.  

Nimeni nu-i spusese lui Don Bosco numele tânărului student; sărmanul a rămas uimit şi l-a urmat pe preot în mod mecanic, fără să-şi dea seama ce face. Ajungând în camera sa, sfântul îi zise:     

 - Acum pune-te în genunchi şi spovedeşte-te!...

 - Dar sunt mulţi ani de când nu m-am spovedit!...

 - Ei, tocmai de asta îţi spun să te spovedeşti!...

 - Dar aş vrea să mă pregătesc puţin...

 - Nu-i cazul. Eu îţi voi povesti istoria întregii tale vieţi, iar la sfârşit vei vedea dacă am ghicit sau nu.

            După ce a terminat de înşirat întreaga istorie a vieţii tânărului, adăugă:

- Ei, Dominic, cum este? Am ghicit sau nu?

 - E prea mult! - răspunse tânărul zăpăcit.

 - Ei bine, acum cere iertare lui Dumnezeu şi apoi îţi dau dezlegarea.

            Tânărul a izbucnit în plâns aşa cum n-a mai făcut-o niciodată. Plin de sudori reci, voi să plece, dar Don Bosco, punându-i mâna pe cap, continuă:

 - Nu-i suficient numai atât, domnule Albanello. Preacurata te vrea aici şi trebuie să te întorci aici la oratoriu, să rămâi aici cu Don Bosco şi el îţi va da haina clericală şi te va trimite misionar.

 - Asta vom vedea mai târziu!...

 - Da!... Vom vedea şi, mai ales, vom vedea dacă am ghicit sau nu.

            Albanello a plecat mulţumit, însă în inima lui se gândea: „Asta în nici un caz, nu! Nici cleric şi, cu atât mai puţin, misionar!”

            Vacanţele au trecut şi Albanello, învins şi mânat de chemarea la preoţie, se prezentă la oratoriu. În doi ani de zile şi-a terminat studiile. În 1880 a primit de la Don Bosco haina clericală, iar în 1882 a plecat misionar în Brazilia, şi, de acolo, ori de câte ori îi scria părintelui Bosco îi amintea de istoria chemării sale, iar sfântul Ioan Bosco, ori de câte ori transmitea superiorilor salutul părintelui Albanello, le spunea râzând:          

- Părintele Albanello vă salută şi mă roagă să vă spun că Don Bosco a ghicit!...

                               (A. Chiavarino, Don Bosco che ride)

Puterea mamei

Nişte tâlhari, care îşi aveau ascunzătoarea pe crestele abrupte ale munţilor, au furat, din satul din vale, mai multe, printre care şi un copil. Tot satul a hotărât ca, dintre cei mai voinici săteni, să urce câţiva sus pentru a negocia eliberarea copilului. Echipa aleasă a încercat să urce, dar s-a dat bătută: părea imposibil de urcat până la tâlhari. Pe când se întorceau din expediţie, au văzut cum, din urmă, îi ajunge o femeie cu un copil în braţe. Era chiar copilul răpit. Curioşi au întrebat-o:

 - Tu cum ai reuşit, iar noi, nu?

 - Voi nu aţi reuşit pentru că nu era copilul vostru! - le-a replicat femeia.