Nu cu mulţi ani în urmă, un seminarist era pe punctul de a abandona
pregătirea sa la preoţie din motiv că părinţii nu mai reuşeau să-l întreţină în
seminar. Programul specific vieţii de seminar nu-i putea permite să lucreze în
altă parte, aşa cum fac mulţi din studenţii care învaţă la alte facultăţi.
Atunci s-a hotărât să renunţe la seminar pentru un timp, timp în care să
lucreze şi, astfel, să-şi adune ceva bani, pentru ca apoi să poată continua
studiile în linişte. Înainte să facă un astfel de pas s-a gândit totuşi să-i
spună şi mamei lui despre acest proiect. Aceasta, când a auzit, l-a îmbrăţişat
şi i-a spus: „De ce te preocupi? Atâta timp cât Dumnezeu este deasupra, eu pe
pământ şi sufletul în tine, nu te preocupa. Dacă Dumnezeu te vrea preot va avea
grijă. Şi apoi, de ce nu încerci să înţelegi că lipsurile prin care trecem sunt
voite de Dumnezeu tocmai pentru ca tu să nu fii derutat de cele materiale, să
te obişnuieşti fără ele, pentru ca să fii un preot sărac şi bun.” Şi a înţeles
seminaristul. Acum e preot şi e foarte mulţumit de ceea ce i-a oferit Dumnezeu,
o comunitate săracă pe care o înţelege şi o ajută, mai ales, cu experienţa sa.
