- Dumneavoastră,
domnule Albanello, mai rămâneţi puţin, pentru că vreau să vă spun ceva.
Nimeni
nu-i spusese lui Don Bosco numele tânărului student; sărmanul a rămas uimit şi
l-a urmat pe preot în mod mecanic, fără să-şi dea seama ce face. Ajungând în
camera sa, sfântul îi zise:
- Acum pune-te în genunchi şi
spovedeşte-te!...
- Dar sunt mulţi ani de când nu m-am
spovedit!...
- Ei, tocmai de asta îţi spun să te
spovedeşti!...
- Dar aş vrea să mă pregătesc puţin...
- Nu-i cazul. Eu îţi voi povesti istoria întregii
tale vieţi, iar la sfârşit vei vedea dacă am ghicit sau nu.
După ce a terminat de înşirat
întreaga istorie a vieţii tânărului, adăugă:
- Ei, Dominic, cum
este? Am ghicit sau nu?
- E prea mult! - răspunse tânărul zăpăcit.
- Ei bine, acum cere iertare lui Dumnezeu şi
apoi îţi dau dezlegarea.
Tânărul a izbucnit în plâns aşa cum
n-a mai făcut-o niciodată. Plin de sudori reci, voi să plece, dar Don Bosco,
punându-i mâna pe cap, continuă:
- Nu-i suficient numai atât, domnule
Albanello. Preacurata te vrea aici şi trebuie să te întorci aici la oratoriu,
să rămâi aici cu Don Bosco şi el îţi va da haina clericală şi te va trimite
misionar.
- Asta vom vedea mai târziu!...
- Da!... Vom vedea şi, mai ales, vom vedea dacă
am ghicit sau nu.
Albanello a plecat mulţumit, însă în
inima lui se gândea: „Asta în nici un caz, nu! Nici cleric şi, cu atât mai
puţin, misionar!”
Vacanţele au trecut şi Albanello,
învins şi mânat de chemarea la preoţie, se prezentă la oratoriu. În doi ani de
zile şi-a terminat studiile. În 1880
a primit de la Don Bosco haina clericală, iar în 1882 a plecat misionar în
Brazilia, şi, de acolo, ori de câte ori îi scria părintelui Bosco îi amintea de
istoria chemării sale, iar sfântul Ioan Bosco, ori de câte ori transmitea
superiorilor salutul părintelui Albanello, le spunea râzând:
- Părintele
Albanello vă salută şi mă roagă să vă spun că Don Bosco a ghicit!...
(A. Chiavarino, Don Bosco che ride)
