Adevărata viaţă

              Marele sculptor, Michelangelo Buonarroti (1475-1564), cel care pictat admirabil Capela Sixtină şi şi cea mai frumoasă „Pieta”, care îţi taie răsuflarea admirându-le, spuse odată unei ducese: 

 - Am 86 de ani şi sper ca în curând Dumnezeu să mă cheme la el acasă.

 - Sunteţi sătul şi obosit de viaţă? -  îl întrebă ducesa.

 - Nu, dragă doamnă, sunt dornic si înfometat după viaţă! - răspunse marele artist.

            Altădată, acelaşi Michelangelo, fiind un om al perfecțiunii, spunea: „Pentru cei mai mulţi dintre noi, marele pericol nu este că ţintim prea sus şi nu reuşim, ci că ţintim prea jos şi reuşim.” 

          Aşa se explică şi faptul că nu îl mulțumea această viață şi o dorea pe cea perfectă şi adevărată, cea din cer.

Comicul irlandez

Un comic irlandez muri în mod subit. Acum se afla în faţa lui Cristos. El trebuia să decidă dacă irlandezul intră sau nu în cer. Multe persoane, mai mici sau mai mari, se aflau la rând înaintea lui. Imediat a văzut ce avea fiecare de răspuns şi cum decidea Isus. Deodată, Isus deschise o carte groasă şi citi referitor la primul: - Am fost flămând şi tu mi-ai dat să mănânc. Bravo, în cer cu tine!

Celui de-al doilea îi spuse:

 - Am fost însetat si tu mi-ai dat sa beau.

Si celui de-al treilea:

 - Am fost bolnav şi tu m-ai vizitat. Bravo, în cer cu voi doi!

Ducaţii salvatori

Întâmplarea s-a petrecut demult, la Toulouse, în Franța. Regele René intra în reședința regatului său, ca s-o prezinte supușilor pe frumoasa sa logodnică Aude, viitoarea lui soție şi regina lor. Ajungând în piața mare a orașului, lumea adunată îi aplauda, când, deodată Aude scoate un țipăt de spaimă şi era gata să leșine. Într-un colț al pieței se ridica o spânzurătoare… S-a speriat, ca şi cum ar fi fost pregătită pentru ea. Regele şi autoritățile locale au informat-o că este vorba de un condamnat la moarte: 

 - Ieri a fost judecat, condamnat la moarte şi azi trebuie executat. Aşa prevăd legile.

 - O, a implorat Aude, n-ar putea fi iertat într-o zi ca asta?

Păianjenul providenţial

Sfântul Paulin de Nola (353 – 431), fugind dinaintea persecutorilor, s-a ascuns între doi pereți foarte apropiați unul de altul. Persecutorii erau pe urmele sale. Deodată, un păianjen a țesut o pânză între cei doi pereți. Urmăritorii, văzând pânza de păianjen și-au zis că nu poate fi nimeni acolo, după o pânză de păianjen, pentru că la intrare ar fi rupt-o. Aşa că au plecat mai departe, iar Paulin a fost salvat de acest păianjen.

Atunci sfântul a reflectat: „unde este Dumnezeu, chiar şi o pânză de păianjen poate fi perete apărător; însă unde nu este Dumnezeu, pereții devin ca o pânză de păianjen.”

Elefanţii caritabili

Un reporter, care făcea filmări prin pădurile africane, a surprins pe peliculă un lucru uimitor. La un moment dat a văzut un șir lung de elefanți care înaintau prin desișul pădurii, spre asfințitul soarelui. Printre acești elefanți a văzut unul mai mare cai toți ceilalți, dar care nu avea nici trompă şi nici colții de fildeș. Bietul elefant era mutilat.

A filmat puțin imaginea, dar apoi s-a oprit, curios, să vadă ce se va întâmpla cu acest elefant, deoarece elefanții se hrănesc şi se adapă folosindu-și trompa.  Prin urmare, credea reporterul, acesta ar fi trebuit să moară, neputându-se hrăni...

Însă, la un moment dat grupul de elefanți s-a oprit, as-a format un cerc în jurul celui mutilat şi fiecare elefant îi punea direct în gură ceva hrană şi apă.      

Instantaneu reporterului i-a trecut prin minte acest gând: „Ce bine ar fi dacă şi oamenii s-ar ajuta în felul acesta!”

Medalia Miraculoasă

           Un paroh din Dieceza de Milano a venit într-o zi la Cardinalul Schuster deoarece avea o problema destul de grea în parohia sa. Era vorbe de un necredincios grav bolnav. Nu voia să audă de preot sau de sfintele sacramente şi repeta mereu: „Religia mea este partidul”.

           Sărmanul paroh era preocupat de trecerea la cele veşnice a acestei „oiţe negre din parohia sa, dar şi de faptul ca va trebui să refuze liturghia de înmormântare, în cazul că familia ar fi dorit acest lucru.

           Cardinalul, calm şi inspirat, drept răspuns i-a pus preotului în mână o medalie: Medalia Miraculoasă.

 - Părinte paroh, dă bolnavului această medalie, i-a zis cardinalul.

Soţul la Liturghie

În fiecare duminică soţul îi spunea soţiei:

 - Du-te tu la biserică şi roagă-te şi pentru mine. Vezi doar că sunt atât de ocupat!

           Iar prietenilor săi le spunea:

 - Nu e cazul să merg şi eu la biserică. Se duce soţia şi participă la Sfânta liturghie pentru amândoi.

           Într-o noapte soţul a avut un vis. Se afla, împreună cu soţia, la poarta paradisului. Când poarta s-a deschis, Sfântul Petru s-a uitat în cartea vieţii, apoi la soţ şi la soţie, şi i-a spus ei:

 - Tu poţi să intri şi să te bucuri pentru amândoi. Dar pentru tine, i-a zis bărbatului, nu este loc aici. Caută în altă parte.

           Şi poarta s-a închis. S-a trezit din somn şi s-a bucurat nespus că nu a fost în realitate. Era chiar duminică dimineaţă. S-a sculat, s-a îmbrăcat frumos şi i-a spus soţiei:

 - Azi vin şi eu cu tine la Sfânta Liturghie.