Misionar salvat

Un misionar din India, părintele Planchard, a fost lovit de holeră pe când se afla într-o călătorie. Holera e o boală care în 20-24 de ore ucide un om. Dar Soosai, vizitiul care conducea trăsura misionarului, era şi un infirmier priceput. Duse acasă repede pe iubitul său Swami ( aşa îi spunea el misionarului) şi-l îngriji cu atâta sârguinţă şi iubire încât se vindecă, dar misionarul se îmbolnăvise de tifos.

Plânsul deşertului

Într-o veche istorioară din Africa se povesteşte cum un misionar observă de departe acţiunile şi comportamentul unui beduin. Acesta se întindea adesea pe nisip şi, cu urechea lipită de pământ, dădea impresia că ascultă nisipul şi pământul. Mirat, misionarul se apropie într-o zi de acest beduin şi îl întreabă:

 - Ce faci aici? Ce asculţi cu urechea la pământ?

Beduinul se ridică liniştit şi îi spuse:

 - Ascult, prietene! Ascult cum plânge deşertul. Ar vrea şi el, săracul, să fie o grădină!

Newton şi învierea

Un om necredincios l-a întrebat odată pe marele fizician Isaac Newton (1643 - 1727), om de mare credinţă:

 - Crezi că omul, după ce prin moarte a devenit praf şi cenuşă, mai poate să învie din morţi?

 - Desigur, cred, cum să nu? i-a răspuns fizicianul.

 - Poţi să-mi dovedeşti lucrul acesta? - întraebă necredinciosul.

 - Da, voi încerca, continuă Newton.

A luat atunci un pumn de nisip şi unul de pilitură de fier, le-a amestecat bine şi apoi îl întreabă pe cel curios:

- Tu crezi că eu pot, acum, să separ perfect praful de pilitura de fier?

- Nu prea se mai poate, nu cred că reuşeşti, a continuat necredinciosul.

Newton a luat un magnet, l-a apropiat de grămada de praf şi pilitură. Imediat toată pilitura s-a selectat din nisip, lipindu-se de magnet. Apoi a adăugat:

 - Dacă Dumnezeu a dat atâta putere acestui magnet, să poată atrage pilitura, nu crezi că va avea atâta putere să învie oamenii din morţi? Eu îţi zic că da!

Ascultător, cu orice preţ

Arthur Wellesley, ducele de Wellington (foto), cel care l-a învins pe Napoleon la Waterloo, se afla la vânătoare cu mai mulţi prieteni. Au ajuns la poarta unei ferme, unde stătea de pază un băiat. Ducele i-a spus:

 - Deschide poarta, băiete!

 - N-o deschid. Tata mi-a poruncit să nu o deschid nimănui.

 - Eu sunt ducele de Wellington şi nu îngădui nimănui să mi se împotrivească.

 - Să trăiţi! – l-a salutat băiatul cu respect.

 - Ei, acum vrei să-mi deschizi?

 - Nu.

 - Cum aşa? De ce?

 - Nu deschid pentru că eu cred că marele duce nu vrea ca un sărman copil ca mine să fie neascultător faţă de tatăl său.

Ducele de Wellington i-a întins mâna şi l-a felicitat pe băiat. Apoi s-a întors către prietenii săi şi le-a spus:

 - Să ne întoarcem, domnilor! Dacă aş avea 1000 de băieţi ca acesta, aş cuceri lumea.

Fiica lui Gamaliel

Gamaliel a fost unul din marii rabini, la şcoala căruia a învăţat şi Sf. Paul. Într-o zi, un ucenic al său îi spune: „Dumnezeu ne fură întotdeauna câte ceva. Nu i-a furat el lui Adam o coastă? Adam, fiind strămoşul nostru comun, însemnă că, prin el, ne fură fiecăruia dintre noi câte ceva...” „Greşeşti, i-a spus rabinul, şi îţi voi explica aceasta printr-o pildă…”

Aici a intervenit fiica rabinului, zicând: „Tată, lasă-mă ca, la această problemă, să-i răspund eu”. „Răspunde, i-a zis rabinul, pentru că ştiu că tu eşti înţeleaptă, fiica mea."

Cerşetor pentru săraci

Clemens Maria Hofbauer (26 decembrie 1751 – 15 martie 1820), numit şi apostolul Vienei, îi iubea nespus de mult pe cei săraci. Într-o zi a mers într-un loc unde erau adunaţi mai mulţi oameni înstăriţi, la o petrecere. A ajuns cu cerşitul la un necredincios, cunoscut duşman a Bisericii Catolice. Acesta i-a spus: „Cum îndrăzneşti să-mi ceri bani?” şi l-a scuipat pe preot. Părintele Clemens şi-a scos batista, s-a şters pe faţă şi apoi a spus cu modestie: „Asta a fost pentru mine. Acum vă rog să-mi daţi ceva şi pentru săracii mei”, şi i-a întins pălăria. Impresionat de gestul preotului, necredinciosul i-a dat toţi banii pe care îi avea la el.

            Clemens Maria Hofbauer a fost declarat sfânt la 20 mai 1909, de către papa Pius al X-lea, iar în anul 1914 a fost proclamat ca patron al oraşului Viena.  

Fără răzbunare

Andreas Hofer, comandant austriac, a fost luat prizonier de către francezi. Într-o zi de vineri a refuzat să mănânce carne, şi s-a mulţumit doar cu pâine şi apă. Ofiţerii francezi au început să râdă de el. Fără a se sinchisi de glumele lor sarcastice, Hofer s-a retras într-un colţ şi a început să se roage Rozariul.

Toţi ceilalţi au adormit, iar casa a luat foc. Hofer, datorită rugăciunii, a rămas încă mult timp treaz. Profitând de ocazie, ar fi putut fugi, dar nu a făcut-o. Ba, mai mult, i-a chemat în ajutor pe soldaţii vecini şi i-a salvat pe cei care îşi bătuseră joc de el.