Un misionar din
India, părintele Planchard, a fost lovit de holeră pe când se afla într-o
călătorie. Holera e o boală care în 20-24 de ore ucide un om. Dar Soosai,
vizitiul care conducea trăsura misionarului, era şi un infirmier priceput. Duse
acasă repede pe iubitul său Swami ( aşa îi spunea el misionarului) şi-l îngriji
cu atâta sârguinţă şi iubire încât se vindecă, dar misionarul se îmbolnăvise de
tifos.
„Nu-i
nici o problemă: este leac şi pentru asta spuse Soosai…” Timp de patru
săptămâni Swami va sta pe pat în casa indianului în stare de delir…
Până
la urmă tifosul a cedat. Însă, mai târziu o boală şi mai gravă îi luă locul:
vărsatul negru. Soosai – slujitor credincios – nu s-a speriat nici de data
aceasta, spera încă; a schimbat medicamentele şi a continuat cu curaj datoria
sa de infirmier.
- Fii cu grijă – spuse misionarul. Nu mă mai
atinge! Vărsatul este foarte molipsitor.
- Swami – răspunse el – dacă mor eu, nu-i
nimic; tu însă trebuie să trăieşti… Copiii mei sunt mari şi nu mai au nevoie de
mine, însă, dacă mori tu, cine va mai veghea asupra sufletelor lor?...Nu!...
Nu!... Tu trebuie să trăieşti.
Curajosul indian a
salvat pentru a treia oară viaţa misionarului, însă de data aceasta constituţia
sa robustă a cedat: s-a îmbolnăvit de vărsat negru. În agonia sa dureroasă
repeta murmurând:
- Nu-i
nimic dacă mor; Swami este sănătos!”
A murit liniştit
într-o seară cu rozariul în mână: Preacurata îl aştepta în paradis unde
credinţa lui vie în importanţa preoţiei şi generozitatea lui i-au pregătit o
cunună plină de glorie.
