Era
în anul 1801, anul reorganizării Bisericii franceze. Rândurile clerului francez
se refăceau, şi din toate regiunile Franţei tineri îndrăzneţi se prezentau ca
să umple locurile golite de ghilotină, după marea şi amara Revoluţie franceză.
Episcopul din Saint Malo, Mons. Pressigny, trăia retras într-un colţ al
Parisului. Într-o zi vede că se apropie de el un tânăr de vreo 20 de ani, cu
ochi pătrunzători, cu un chip deschis, purtând pe cap o pălărie bretonă. Era
unul dintre credincioşii lui.
- Monseniore, vreau să devin preot...
- Bun gând, fiul meu, – răspunse liniştit
episcopul – însă asemenea chestiuni nu trebuie spuse pe faţă. Vom mai discuta.
Şi,
pentru moment, episcopul se oferi să-i prezinte curiozităţile capitalei. În
cursul plimbării, ieşind din palatul Luxemburg, trecură prin faţa Mănăstirii
Carmelitanelor. Episcopul îl ţinea de mână pe tânărul său enoriaş şi vizită cu
el grădina şi biserica, povestindu-i toate masacrele săvârşite de revoluţionari
împotriva a mii de preoţi. Tânărul îl asculta, dar fără prea mari emoţii. Când
venerabilul episcop îi descrise, cu lux de amănunte, asasinarea înfiorătoare a
unui arhiepiscop, a doi episcopi şi a 50 de preoţi, l-a fixat pe candidat cu
privirea şi a zis:
- ... iată ce se poate dobândi cu faptul de a
fi preot în aceste vremuri... nimic nu ne asigură că ce a fost în trecut nu va
fi şi în viitor... mai vrei să devii preot?
Cu
tăria calmă, specifică sufletelor calme şi simple, suflete pentru care eroismul
e ceva natural, micul breton răspunse:
- Ştiam toate acestea, monseniore; am auzit
povestindu-se la Saint
Malo. Acestea nu mă împiedică să devin preot, ba, dimpotrivă...
Episcopul
îl strânse la piept pe tânărul candidat, îl îmbrăţişă îndelung şi cu multă
dragoste, binecuvântând pe Dumnezeu care, din pământul stropit cu sângele
atâtor martiri, făcu să răsară imitatori curajoşi ai apostolatului, dorind să-i
urmeze pe aceştia chiar şi pe drumul martiriului...
Acel
tânăr a devenit apoi preot credincios, pios, plin de zel, fondatorul unui
seminar şi a două mănăstiri dedicate apostolatului cuvântului şi al dragostei
faţă de aproapele. (Dompieri, Per il
sacerdozio di Cristo)
