La 1 decembrie
1963, Papa Paul al VI-lea a beatificat un tânăr
mort la 5 mai 1836, în vârstă de doar 19 ani: Nunzio Sulprizio. Ultimele
lui cuvinte, înainte de a muri, au fost: „Cât este de frumoasă, cât este
frumoasă eşti, Marie!”, cu privirea aţintită spre o icoană a Maicii Domnului.
Viaţa lui scurtă a fost un şir neîntrerupt de suferinţe trupeşti, pe care le-a
îndurat cu o răbdare de excepţie, ajutat şi întărit de o evlavie aprinsă către
Maica Domnului. S-a născut la 13 aprilie 1817, într-o familie săracă, dar
părinţii erau buni creştini. Tatăl său moare când Nunzio avea doar trei ani.
Când avea şase ani îşi pierde şi mama. Rămas orfan, rămâne cu bunica de pe mamă,
o femeie fără ştiinţă de carte, dar care l-a învăţat pe băieţaş evlavia către
Maria. După trei ani rămâne şi fără această bunică. Apoi a intrat ucenic la
atelierul de fierărie al unui unchi al său, un om violent şi beţiv, unde a
îndurat multe bătăi şi umiliri.
O
rană apărută la gleznă, îl face
incapabil de a mai munci. Părăsit de toţi, un om al nimănui, a început să
cerşească pe la porţile oamenilor, sprijinindu-se într-o cârjă. Adesea era luat
în râs şi batjocorât de copii din sat. Ba chiar şi femeile din sat îl alungau
cu pietre când venea să ia apă de la fântâna
satului. El voia să ia apă ca să-şi spele rana de la picior, iar ele îl alungau
ca nu cumva să infecteze apa fântânii. De aceea era nevoit să plece, deşi
şchiopătând, mai departe de sat, la un izvor unde îşi spăla şi pansa rana, iar
apoi se mângâia recitând rozariul. Câteva luni a stat în spitalul din L’Aquila.
Un alt unchi al
său, care era militar la Napoli,
a pus vorbă ca să fie primit în casa colonelului Wochinger din localitatea Castello.
Aici i s-a dat o cămăruţă şi a primit şi îngrijiri medicale. Suferea de o carie
a oaselor şi când suferinţele erau foarte mari, era auzit adesea zicând: „Să se
facă sfânta voinţă a lui Dumnezeu.” Resemnarea şi evlavia lui au impresionat
mult pe cei care l-au cunoscut, aşa încât, atunci când au auzit că a murit,
locuitorii din Napoli spuneau: „A murit sfântuleţul nostru”. Mai multe zile
s-au perindat pe lângă catafalcul său şi se minunau că din trupul său şi din
rana sa emana o mireasmă cerească.
Rămăşiţele
lui pământeşti sunt venerate azi la Pescosansonesco (Provincia Pescara) într-un sanctuar
modern. Sanctuarul (foto) a fost
construit chiar lângă izvorul unde tânărul venea să-şi spele rana. Aici vin
mereu pelerini şi primesc haruri de la Fericitul Nunzio.
