Sf. Francisc de
Gironimo ( în imagine) (17 decembrie 1642 – 11 mai 1716)
a fost preot iezuit şi a activat 40 de ani în regiunea Napoli. Avea o
predilecţie pentru oamenii simpli şi săraci. Nu se sfiia să intre chiar prin cârciumi
pentru a-i aduce pe cei păcătoşi la Dumnezeu.
Vizita adesea pe cei din închisori şi avea faima de preot
care citeşte în sufletele oamenilor. Fiind întrebat o dată, care este cel mai
mare har pe care l-a primit în viaţă, a răspuns: „Acela că am căutat întotdeauna
mărirea lui Dumnezeu şi nu a mea.”
Citim
în viaţa lui că, în Congregaţia Mariană, pe care o conducea şi cu care ţinea
întâlniri în fiecare duminică,
era şi un
om căruia afacerile i-au mers atât de bine, încât, la un moment dat, i-a intrat
în minte ambiţia de a căpăta titlul de nobil. De aceea, a început să considere
că a face parte din această congregaţie, împreună cu toţi oamenii obişnuiţi, ba
chiar cu cei săraci, ar putea fi o piedică în obţinerea acestui titlu.
A mers, aşadar, la părintele Francisc şi i-a
spus că el se retrage din Congregaţia Mariană şi cere să fie şters din registrele
acesteia.
Părintele
Francisc a încercat pe toate căile să-l abată de la această hotărâre, dar totul
a fost în zadar. Văzând că nu a reuşit, părintele Francisc i-a zis:
- Bine,
vino, duminica viitoare la adunare şi am să te şterg din registre. Dar să ţii
minte că va veni o zi în care ai să-ţi cerşeşti pâinea.
În
duminica următoare, după Sânta Liturghie, în prezenţa tuturor membrilor
congregaţiei, părintele Francisc s-a dus la statuia Maicii Îndurerate, a scos
uns dintre săbiile care străpungeau Inima Mariei şi a zis, în auzul tuturor:”
Sfântă Fecioară, fratele N a fost, până azi, ca o sabie înfiptă în Inima ta. Iată
că eu ţi-o scot.” A vestit apoi în public
retragerea acestuia din congregaţie şi i-a şters numele din registre.
La
puţin timp după aceea, acel om a primit titlul de nobil, dar nu s-a putut
bucura multă vreme de el. A început, încet-încet, să-şi piardă averea. Apoi,
odată cu asta, şi poziţia socială, iar prietenii l-au părăsit unul după altul.
Ca să se salveze a făcut şi mari datorii, pe care nu le-a mai putut achita. I
s-a pus sechestru pe casă şi pe lucruri şi i-a mai rămas doar o cămăruţă cu un
pat. Ar fi murit şi de foame, dacă părintele Francisc nu i-ar fi trimis adesea
ceva de mâncare. Trist a fost că, în loc să se întoarcă la Dumnezeu, s-a răzvrătit
împotriva acestuia. Iar tot ţinutul Napoli a considerat că toate acestea s-au
întâmplat pentru că a renunţat la ajutorul şi ocrotirea Maicii Domnului.
