Sfântul Paulin de Nola (353 –
431), fugind dinaintea persecutorilor, s-a ascuns între doi pereți foarte apropiați unul de altul. Persecutorii erau pe urmele sale. Deodată, un păianjen
a țesut o pânză între cei doi pereți. Urmăritorii, văzând pânza de păianjen și-au zis că nu poate fi nimeni acolo, după o pânză de păianjen, pentru că la
intrare ar fi rupt-o. Aşa că au plecat mai departe, iar
Paulin a fost salvat de acest păianjen.
Atunci sfântul a reflectat: „unde
este Dumnezeu, chiar şi o pânză de păianjen poate fi perete apărător; însă unde
nu este Dumnezeu, pereții devin ca o pânză de păianjen.”
