În cartea
doctorului Drouzous, Grota de la Lourdes, citim
următorul fapt:
În toamna anului
1870, un grup de învăţaţi şi artişti au vizitat grota de la Lourdes. Unul dintre ei avea la
o mână o rană pe care nici un doctor nu a reuşit să i-o vindece. Ajunge la
grotă şi se uită cu un mare interes şi curiozitate. Deodată cade pe gânduri şi
aude un glas tainic care îi şoptea: „Mergi şi tu, bea din apa izvorului şi
spală-ţi mâna cu aceasta”.
Se
hotărăşte şi merge. Îşi dezleagă pansamentul, se pune în genunchi şi spune: „Te
salut, o, Doamnă a Bernadetei”. Introduce mâna în apă şi iată că, deodată,
rana, care pătrunsese deja până la os, a dispărut instantaneu. Se vindecase. Se
mai vedea doar cicatricea rănii. Uimit de neaşteptata vindecare, şi-a împreunat
mâinile şi a început o fervoroasă rugăciune de mulţumire.
O
femeie, care era lângă el, îl întrebă ce s-a întâmplat, dacă a primit vreun har
deosebit de la Maica Domnului.
El i-a arătat mâna şi i-a povestit ce s-a întâmplat. La sfârşit îi spuse
femeii: „Eu fac parte din grupul de acolo, care petrece într-o veselie. Sunt
evreu, dar, întorcându-mă la
Paris, vreau să mă botez şi sper să mă fac preot.”.
Apropiindu-se
de prietenii săi, cu o faţă senină şi bucuroasă, aceştia l-au întâmpinat cu
paharele pline, dorind să le golească pentru grabnica sa vindecare. „Nu, să le
beţi pentru sănătatea mea. Maica, de la izvorul de la grotă, m-a vindecat”.
Toţi
au rămas uimiţi văzând mâna vindecată. S-au ridicat şi au mers la grotă ca să mulţumească
şi ei pentru minunea petrecută cu prietenul lor.
