Odată, un negustor
bogat se întorcea acasă, după ce vânduse multă marfă într-un iarmaroc. Avea,
aşadar, cu sine o însemnată sumă de bani. Mergând cu căruţa pe drum, se porni o
ploaie mare. Negustorul, necăjit din cauza asta, ridică glasul şi cârti
împotriva lui Dumnezeu, zicând: „La ce mai este bună acum şi ploaia asta? Mai
lasă-ne, Doamne, în pace cu ploaia!”
Dar,
cum mergea el aşa, deodată se iveşte în faţa căruţei un tâlhar, care întinse
puşca spre el, voind să-l omoare şi să-l jefuiască. Negustorul rămase
încremenit. Hoţul a apăsat pe trăgaci, însă nimic... nici un zgomot. Din
pricina ploii cartuşul şi pulberea s-au udat şi nu au mai luat foc.
Văzând
aceasta, negustorul a dat bice cailor şi, luând-o la goană, a scăpat de tâlhar.
După ce a ieşit din încurcătură, s-a oprit, i-a mulţumit lui Dumnezeu şi a zis:
„Iartă-mă, Doamne, că n-am ştiut ce spun. Dacă nu era ploaia, tâlharul m-ar fi
ucis!”
