Era în perioada
comunismului militant în Rusia. Aşa-zişi „oameni de ştiinţă” voiau să dovedească
cu argumente că Dumnezeu nu există, iar credinţa este doar rodul formaţiei şi
al informaţiei pe care un copil o primeşte de la părinţi şi de la societate. Şi
voiau să mai dovedească că omul este, din naştere, ateu şi devine credincios doar
ulterior, prin educaţie.
Prin urmare, au
luat un copil imediat după naştere şi au avut grijă ca acesta să aibă o
educaţie normală, dar fără a i se spune vreodată ceva despre Dumnezeu, Biserică
sau credinţă. Acest copil creştea, era foarte inteligent, făcea şcoală, dar nimeni nu
avea voie să îi spună ceva despre lucruri religioase.
Deja avea vreo opt
ani. Într-o dimineaţă, pe când tocmai răsărea soarele, a venit cineva să îi aducă
micul dejun în camera sa. Acest copil era la fereastră, admira soarele frumos
la răsărit şi exclama: „Soare, cât de minunat şi frumos eşti! Dar cât de
minunat trebuie să fie cel care te-a creat pe tine!”
Experienţa a eşuat!
Chiar şi un copil îl poate descoperi pe Marele Creator!
