Scriitorul Giovanni
Papini povesteşte că, într-o după-amiază de toamnă, stătea întins pe iarbă pe
malul unui lac. La un moment dat, vine un tânăr scund, cu faţa arsă de soare şi
cu o gură enormă, cu un crâsnic în spate. Se aşază pe mal şi aruncă unealta de
pescuit în apă.
- De ce faci asta?, îl întreb.
Se uită la mine cu mirare şi compătimire. Nu-mi
răspunde. Repet întrebarea. Îşi deschide larg gura şi zice:
- Ca să prind peşte.
- Şi de ce vrei să prinzi peşte?
- Ca să-l vând.
- Şi ce faci cu banii?
- Cumpăr pâine, vin, untdelemn, ghete şi
haine.
- Şi de ce cumperi lucrurile acestea?
Tânărul mă priveşte mirat. Mă crede nebun. Dar
cum îi par că nu sunt violent îmi răspunde:
- Ca să trăiesc.
- Dar de ce vrei să trăieşti?
- Trăiesc pentru că m-am născut.
- Şi care este scopul vieţii tale? Nu
înţelege.
- Care este lucrul cel mai important în viaţa
ta?
- A, am înţeles: să pescuiesc.
Cercul s-a închis.
Plec mai departe,
povesteşte scriitorul. Întâlnesc ceva mai departe un ţăran aplecat peste plugul
său arându-şi ogorul.
- De ce faci asta?, îl întreb,
- Ca să încolţească grâul.
- Şi de ce să încolţească?
- Să iasă pâinea.
- Şi pentru ce să iasă pâinea?
- Ca să trăiesc.
- Şi de ce vrei să trăieşti?
Ţăranul se apleacă din nou peste coarnele
plugului şi îşi vede de treabă.
Merg mai departe şi
întâlnesc o fetiţă îmbrăcată cu o rochiţă roşie culegând ultimele flori ale
verii.
- De ce faci acest lucru?, o întreb şi pe ea.
- Ca să fac un buchet de flori pentru Maica
Domnului.
- Şi de ce vrei să faci un buchet pentru Maica
Domnului?
- Ca să-şi aducă aminte de mine.
- Şi de ce vrei să-şi aducă aminte de tine?
- Ca să-mi pregătească un loc în Paradis,
alături de ea, când voi muri.
Doar
fetiţa privea spre cer, doar ea aştepta cerul!
