În anul 1967, pe vremea
comunismului, într-un sat, Săbăoani, mulți elevi, în drum spre școală, trecând
prin fața bisericii, intrau pentru a-i face lui Isus o scurtă vizită.
Directorul școlii, aflând de acest lucru, i-a dojenit într-o zi la ora de
dirigenție cu toată asprimea și cu toate amenințările posibile. Apoi a spus în
încheiere:
- De mâine dimineață,
la ușa de intrare în școală, va fi o carte neagră, cartea rușinii, în care vor
trebui să se semneze toți elevii care vor intra în biserică, înainte de a veni
în clasă!
Nici nu a terminat bine de spus,
că o elevă a și ridicat mâna sus, cerând să i se dea cuvântul. Permițându-i-se,
a spus cu mândrie sfântă:
- Tovarășe director,
mâine dimineață eu voi semna prima!
După un moment de stupoare,
elevii au izbucnit în aplauze și au spus că toți vor semna în carte. Și cartea
rușinii nu a mai apărut, fiindcă erau prea mulți cei care voiau să o semneze.
Ce a însemnat curajul copiilor, care a doborât mândria și necredința unui ateu!