Parohul de Ars, Sfântul Ioan
Vianney, merse într-o zi în biserică și
observă cum un simplu țăran era îngenuncheat în fața tabernacolului. Acesta nu
se gândea la nimic. Nici nu spunea nimic. Foarte mulți oameni veneau la
biserică în timpul zilei pentru a-i destăinui bunului Dumnezeu grijile lor.
Când se reîntoarse peste un ceas,
preotul observă că țăranul încă mai era în genunchi. De aceea, merse la el și-l
întrebă:
- Spune-mi, te rog,
ce-i spui bunului Dumnezeu de atâta timp? Iar țăranul îi răspunse:
- De fapt, nimic, părinte
paroh. Și, arătând spre tabernacol, continuă: Eu mă uit la el și el se uită la
mine. Atâta tot și nimic mai mult.
