marți, 28 februarie 2012

Minune a Sfântului Anton

Odată, pe când se afla la Limoges, o femeie evlavioasă se dusese la catedrala “Sfântul Petru” să asculte o predică a sfântului Anton. Să fi fost predica prea lungă sau să fi zăbovit femeia la ieşirea din biserică? Fapt e că bărbatul ei crede altceva şi nu vrea să afle alte explicaţii. Strigă la ea, şi ea îi răspunde cu o palmă. Atunci omul se repede la soţia sa şi o apucă de păr atât de tare că îi smulge aproape tot părul. Biata femeie alergă şi bătu la uşa mănăstirii franciscane, cerând să-l vadă pe fratele Anton. Îi arătă capul însângerat şi aruncându-i-se la picioare, istoriseşte toată întâmplarea recunoscându-şi vina. “Dar părul meu! Cine o să-mi dea părul înapoi?” Cu o privire aspră, Anton o pofteşte să iasă.
Dar nici nu a plecat bine, că fratele îşi dă seama că părul

îşi are importanţa lui. În cazul de faţă, reprezintă pacea acelei case şi, poate, chiar salvarea unei căsnicii. Anton merge şi se roagă: “Doamne, Isuse, ai spus că nici un fir de păr de pe cap nu ni se va clinti fără voia Tatălui tău, aşadar, îndură-te de această femeie: redă-i bucuria, odată cu părul!” Chiar în clipa aceea ajungând acasă femeia se uită în oglindă şi scoate un strigăt de uimire. Era vindecată!
Ce trebuie să învăţăm din această întâmplare şi din toata viaţa sfântului Anton?
Fiecare dintre noi este chemat la o mai mare încredere în milostivirea lui Dumnezeu.