Rozariul salvează

Un preot japonez povestește următoarea întâmplare: La ”Podul de lemn”, suburbie a orașului Tokyo, în vechi bărăci militare, trăiau mii de săraci, cerșetori, oameni fără casă. Într-o noapte, pe la ora 2.00, sună telefonul: o bătrână, muribundă, cerea un preot.

În tinerețea ei a frecventat o școală catolică. În acea școală, o călugăriță a catehizat-o timp de trei ani, iar la vârsta de 17 ani a devenit creștină.
 - Am primit Apă sfântă și Pâinea lui Dumnezeu, îmi spuse bătrâna. Apoi, însă a trebuit să se căsătorească cu un bărbat pe care l-a dorit și l-a ales familia sa: un bonz budist, care avea un templu, departe în munți. A trebuit să-și ducă viața în acel templu pe care trebuia să-l îngrijească. Mai trebuia să aibă grijă de o mulțime de morminte și să tămâieze la serviciile religioase de înmormântare. Soțul său i-ar fi permis să meargă la biserică, dar în acea zonă nu era nici una. A adus pe lume șapte copii.

În urmă cu câțiva ani soțul său a murit, iar ea era acum în vârstă de 70 de ani. Toți copiii săi erau acum morți, cinci dintre ei murind în timpul războiului. În urmă cu 10 ani a venit la acel templu un alt preot budist, care a obligat-o să părăsească locuința sa.

Am întrebat-o dacă în toată această perioadă ea s-a mai gândit la Dumnezeu. Ea m-a privit cu mirare și încet-încet a scos mâna de sub pătura care o acoperea. Ținea în mână un rozariu. Și cu voce tremurândă mi-a spus:

 - În toți acești ani, în fiecare zi, și chiar de mai multe ori pe zi, în timp ce munceam acolo, eu m-am rugat Rozariul Maicii Domnului. L-am purtat mereu în mână sau în buzunar. Și i-am cerut mereu Maicii Domnului, ca, înainte de a muri, să mai pot întâlni, măcar o dată, un preot catolic care să-mi dea Pâinea lui Dumnezeu.

Cred că în acea noapte am fost părtaș la o mare minune a Rozariului, își încheie preotul japonez povestirea sa.