Rose Elizabeth Kennedy, mama fostului
preşedinte al SUA (1880 – 1995), John Kennedy, la vârsta de 80 de ani, şi-a
scris memoriile. Aici ea descrie atât amintirile plăcute cât şi pe cele
neplăcute, dureroase. A avut nouă copii. Fiul cel mai mare, ca aviator de
recunoaştere, şi-a pierdut viaţa în război. A doua fiică a fost victima unui
accident de avion. John, fostul preşedinte al Americii, după cum bine ştiţi, a
fost asasinat. Aceeaşi soartă a avut-o şi fratele său, Robert. Rosemary, o altă
fiică, zăcea la pat lovită de o boală incurabilă.
Spre finalul
memoriilor sale, ea se întreabă dacă o asemenea femeie, se poate considera
fericită. Şi răspunsul este afirmativ. "Mi-am dat seama - continuă ea, ce
este cel mai important în viaţa omului. Dacă Dumnezeu mi-ar pune în faţă
diferitele sale daruri: bogăţii, sănătate, înţelepciune şi credinţă, dar din
toate acestea nu aş avea voie să aleg decât unul, aş alege credinţa, pentru că
ea este singura, care în viaţă îi dă putere omului să depăşească orice
necaz".
Rose Elizabeth Kennedy (foto),
a fost o catolică excepţională şi foarte cunoscută pentru activităţile sale
caritative. În ultimii 11 ani ai vieţii a umblat într-un cărucior cu rotile şi a
murit la vârsta de 104 ani.