Sora preotului

Tânărul preot Francisc Ianuaregny, a doua zi după hirotonirea sa - era sărbătoarea Sf. Fecioară Maria de pe muntele Carmel - a celebrat prima Sfântă Liturghie în capela Colegiului din Anglet, unde sora sa, Ştefania – sora Margareta a Zăpezii – fusese călugăriţă şi murise cu câţiva ani în urmă.

După Sfânta Liturghie, superioara generală a surorilor dădu mamei noului preot o scrisoare având această adresă: „A se da lui Francisc după prima Sfântă Liturghie.”

Francisc recunoaşte scrisul surorii sale moarte, o deschide tremurând şi citi:
„Scumpul meu Francisc, binecuvântează-mă, nu înaintea mamei, dar imediat după dânsa... Iartă-mi îndrăzneala; după mama, cred că sunt şi eu un pic mama chemării tale...

Ascultă: Acum trei ani când te-am văzut aşa de dureros şovăind pe cale, am simţit că Dumnezeu îmi cere o jertfă – ultima jertfă – pentru a-ţi salva chemarea şi credinţa... Am cerut Sfatul duhovnicului meu şi permisiunea scumpei mele Maici Superioare; după o oarecare ezitare amândoi mi-au zis: „Dacă Domnul continuă să-ţi insufle acest gând, fă această jertfă”.

Într-o zi ai venit să mă vizitezi. Ah, cât de tristă m-am simţit în ziua aceea!... La încurajările mele tu nu ai răspuns decât cu o privire dezolată. Ai plecat aşa... şi eu atunci, fără întârziere, m-am dus în capelă şi acolo m-am oferit ca jertfă, am oferit lui Dumnezeu viaţa mea în schimbul întoarcerii desăvârşite a credinţei tale... Am simţit că am fost ascultată. Azi, mai mult ca oricând am fost ascultată.

Tu, scumpul meu Francisc cunoşti prea bine preţul unui suflet şi acela al unei chemări la preoţie, pentru a nu te plânge că eu am voit să răscumpăr cu viaţa mea chemarea ta şovăielnică şi sufletul tău în furtună. Nu blestema clipele de turbare prin care ai trecut. Dumnezeu le-a permis pentru a te face mai prudent, şi poate pentru a-mi da mie o parte de merit pentru preoţia ta. Cât de frumoasă va fi, Francisc, această preoţie care este:floarea şi rodul încercărilor de nespus pe care le-a suferit mama pentru tine;floarea şi rodul întregii noastre familii;floarea şi rodul lipsurilor pe care şi le-au impus pentru tine superioara Monica şi frăţiorii tăi;floarea şi rodul vieţii mele mistuite de două ori pentru tine;floarea şi rodul renunţărilor tale pentru care în intimitatea tainică a inimii tale ai suferit atâtea!...

Francisc să nu fi preot numai pe jumătate!... Nu opri numai în hotarele unei parohii opera preoţească care este rodul atâtor jertfe!

Las atitudinii tale amplitudinea zborului tău, însă să ştii ca acest zbor să fie sus, cât mai sus!...

Nu te teme să ceri mamei jertfe noi, în ceasul în care abia s-au terminat primele. Inima ei este vrednică de a ta!...Ea te va urma pe tine preot pe culmile renunţării tale, aşa cum ţi-a mers înainte când erai copil.

Mergi, Francisc , mergi!... Şi mulţumesc. Mulţumesc pentru bucuria pe care mi-ai dat-o ca să mor pentru chemarea ta!...

Mulţumesc pentru cerul pe care mi-l deschizi foarte înainte de vreme şi în care te aştept într-o zi împreună cu sufletele pe care noi le-am mântuit:eu prin intermediul preoţiei tale;tu prin intermediul jertfei mele...

Adio!

Surioara ta, care moare pentru tine,

Sora Margareta a Zăpezii”.

Tânărul preot, cu ochii plini de lacrimi, dădu scrisoarea mamei...Abia a terminat-o de citit, când el s-a aruncat în braţele ei zicând: „Mamă, mi-ai sădit în inimă odată cu credinţa şi pietatea ta, gustul pentru bunurile veşnice. Voi merge să caut rodul care rămâne în veci; voi merge să caut sufletele!... la pol... Francisc!...

- Mi s-a spus că în Alaska, spre strâmtoarea Bering, de mai mulţi ani de zile este nevoie de un preot catolic. Mă duc eu... Merg spre ţările unde sunt zăpezi veşnice!...”.  Şi s-a dus.

În urma lui, mama – unică în felul acesta – şi-a deschis inima-i frântă de durere către bunul Dumnezeu cu această rugăciune: „Doamne, fiul meu a plecat pentru totdeauna... L-ai chemat în clipa în care speram că mă voi bucura de prezenţa lui!...

Fii binecuvântat! Gândindu-mă la rodnicia durerii mele, a cărui floare este preotul meu misionar, cred că de aici, de departe, lacrimile mele pot ajuta apostolatul său... Cred că pentru el, eu, sărmană femeie de la ţară, pot fi apostol şi salvator. De aceea, voi repeta de sute de ori pe zi adunarea planurilor tale;... voi continua să-mi îndeplinesc datoria mea de a fi mamă faţă de dânsul, suferind!...”

(Lhande, Il mio piccolo prete)