Un orb locuia într-o căsuţă înconjurată de o
grădină mare. Orice minut, din timpul său liber, îl petrecea în grădina sa şi o
îngrijea cu multă dăruire, chiar dacă nu o putea vedea. Indiferent că era
primăvară, vară sau toamnă, grădina sa era o mare de flori. Într-o zi trece un
călător prin faţa casei sale şi admiră minunăţia de grădină. Se opreşte şi
intră în dialog cu grădinarul nostru:
- Spune-mi,
te rog, pentru ce faci această muncă grea şi ostenitoare? Îmi dau seama că tu
nu poţi vedea nimic din frumuseţea grădinii şi a florilor tale.
- O,
nu, răspunse orbul. Nici pe departe.
-
Atunci ce te face să ai aşa mare grijă de grădină?
- Pot
să enumăr cel puţin patru motive pentru care fac ceea ce fac, zâmbi satisfăcut
orbul. În primul rând, îmi place munca în grădină. În al doilea rând, pot pipăi
catifeaua acestor flori. În al treilea rând mă încântă parfumul acestor flori.
Iar în al patrulea rând sunteţi dumneavoastră.
- Eu?
Cum aşa? Dar nici nu mă cunoşti.
- Nu,
dar ştiam că odată şi odată, dumneavoastră, şi mulţi alţii ca dumneavoastră, veţi
trece pe lângă grădina mea şi florile mele vă vor încânta privirea şi mirosul
şi că vă vor crea o mare bucurie. Dumneavoastră şi toţi trecătorii îmi daţi
motiv să le îngrijesc atât de frumos. Aşa că nu o fac numai pentru bucuria mea,
dar şi pentru bucurie tuturor trecătorilor.
