Don Giovanni Bobbio, fiind paroh
tânăr la Valletti, undeva în munții Italiei, în timpul Celui de-al Doilea
Război Mondial, partizanii și-au făcut apariția în pădurile din preajmă. El i-a
ajutat cu hrană, haine și medicamente, ca pe niște frați în Cristos, semănând
iubire în inimile cuprinse de ură. La 30 decembrie 1944, trupele fasciste au
ocupat satul. Părintele Giovanni n-a voit să se refugieze din fața hoardelor
naziste, fiindcă mama sa era grav bolnavă. A fost arestat și, fără nici un fel
de proces, la 3 ianuarie 1945 a fost împușcat.
Înainte de a fi executat, i s-a
permis să celebreze ultima sfântă Liturghie. Apoi, soldaților puși pentru a-l
executa, le-a spus:
- Dumnezeu să vă
ierte pentru ceea ce faceți împotriva mea. Îl rog pe Dumnezeu ca eu să fiu
ultima victimă a acestui război fratricid și nedrept. Dus la locul de execuție,
l-au întrebat dacă vrea să se mai roage. El a răspuns:
- Eu sunt în bună
rânduială cu conștiința, dar mă voi ruga pentru voi. Căzând în genunchi s-a
rugat și apoi o rafală de gloanțe l-a făcut jertfă pe altarul iubirii.
A privit și l-a găsit pe Isus: în
propria conștiință, în chipul mamei sale și, rugându-se pentru călăii săi, l-a
descoperit pe Isus, care l-a întărit în aceste momente grele.
