Înainte de convertire, Pelagia
era cea mai mare cântăreaţă şi balerină din Antiohia, dar şi cea mai mare
păcătoasă.
Într-o zi,
din curiozitate, a intrat în biserica în care predica Sfântul Nonnus, episcop
de Edessa. El predica tocmai despre judecata de pe urmă. Credincioşii erau
profund emoţionaţi mişcaţi până în adâncul inimii şi îşi plângeau trecutul lor
plin de păcate. Dar cel mai tare a început să plângă Pelagia, ştiindu-şi viaţa de
până acum.
După predică
s-a aruncat la picioarele Sfântului Nonnus şi a cerut să fie botezată. Cererea
i-a fost acceptată, şi, după o pregătire recerută, a primit botezul. Imediat
după botez Pelagia a pus în mâinile episcopului tot ce avea: aur, argint,
podoabe, bijuterii, pietre preţioase. Apoi a plecat într-un pelerinaj la
Ierusalim. Aici, în Ţara Sfântă, şi-a înjghebat un bordei în stâncă, cu o
deschizătură foarte îngustă, pentru a putea privi mereu spre Valea lui Iosafat.
A dorit ca astfel să poată medita mereu despre judecata de apoi. A trăit aici
ca o sfântă, într-o viaţă de penitenţă aspră, până la sfârşitul vieţii sale.
