Era odată un lup care s-a aciuat
într-un sat. A ajuns la o gospodărie şi privea printre leaţurile gardului. Văzând
un câine, îi spuse:
- Vino-ncoace! Vreau
să te întreb ceva.
- Îmi pare rău, dar
sunt legat cu lanţul, îi răspunse câinele .
- Cum, nu eşti liber?
întrebă lupul speriat şi surprins. Şi eu care credeam că-ţi merge bine.
- Îmi merge foarte bine,
răspunse câinele. Primesc mâncare de trei ori pe zi, nu am griji pe capul
meu....
- Tu nu cunoști pădurea?
Si iepuri nu ai voie sa vânezi? continuă lupul.
- Nu, răspunse
câinele, nu sunt liber. Totdeauna sunt legat.
- Asta-i rău, foarte rău,
deoarece pădurile sunt cele mai frumoase lucruri din cele existente pe pământ,
spuse lupul.
Câinele ar mai fi vrut să audă
câte ceva despre păduri şi despre frumuseţea lor, dar lupul dădu din cap şi-i
spuse:
- Nu vreau să-ţi fac
poftă. Merg la prietenii mei să le povestesc despre tine, sărăcuţul.
Atunci câinele se aşeză pe pământ
şi lătra într-una. Din acel moment nu se mai simţi fericit. Lupul, în schimb,
se întoarse în pădure şi era foarte fericit. În iarna următoare, însă, lupul
muri de foame deoarece nu găsi nimic de mâncare.
Lanţul legii nu e plăcut totdeauna,
dar e mereu salvator.
