joi, 23 august 2012

Iconiţa salvatoare


În timpul războiului, un soldat austriac a căzut prizonier în mâinile ruşilor. Acest soldat credea cu putere în ajutorul Maicii Domnului, şi, de aceea, când a plecat la război, şi-a atârnat la gât, sub haină, o iconiţă a Mariei, dăruită de mama sa.
Ruşii se purtau foarte aspru cu prizonierii austrieci. Prinzându-l pe acest soldat, i-au sfâşiat hainele de pe el şi se pregăteau să-l maltrateze, să-l bată zdravăn. Însă, deodată, au dat cu ochii de iconiţa de la gâtul prizonierului.
Imediat s-au oprit: iconiţa strălucea cu putere la gâtul soldatului. Atunci, fără să vrea, asupritorii ruşi au început să se închine la iconiţă. Mai veniră şi alţi ruşi şi, cum veneau, se închinau şi ei. Apoi l-au luat pe prizonier, l-au îngrijit şi s-au purtat frumos cu el.
Şi aşa, cu ajutorul Maicii Preasfinte, soldatul a scăpat teafăr din război, iar când a ajuns acasă a povestit tuturor despre această minune a iconiţei.