Filip Melanchton (1497 – 1560) a fost unul din primii ucenici ai lui
Martin Luther, şi unul dintre cei mai înflăcăraţi propagandişti ai reformei protestante. Mama sa era pe patul
morţii. Din când în când deschidea ochii, şi, torturată mai mult de remuşcările
conştiinţei decât de durerile trupeşti, se uita îndelung la cei din jur şi ofta
neliniştită. Fiul ei, Filip, încerca să o mângâie, dar în zadar. Cuvintele lui
o tulburau şi mai mult.
La un moment dat, îşi adună ultimele puteri, îl fixează pe fiul ei şi
îl întreabă:
- Ah, fiul meu! Spune-mi, te rog, în care
credinţă ar trebui să mor ca să fiu sigură că mă mântuiesc? Filip, să nu-mi
ascunzi adevărul! Să nu fie, ca din vina ta, sărmana ta mamă să se piardă
pentru totdeauna!
- Ah,
mamă! – i-a spus oftând Melanchton. Învăţătura protestantă e mai comodă pentru
cât eşti în viaţă pe pământ, însă învăţătura catolică e mai sigură în a obţine
mântuirea.