Ioan, înaltul funcţionar al împăratului bizantin din
Damasc, deşi copleşit de puteri şi onoruri pământeşti, a părăsit viaţa elegantă
şi zgomotoasă a curţii, retrăgându-se în liniştea pustiului, la Mănăstirea
"Sfântul Sava", nu departe de Betleem (vezi foto). Aici, în faţa lui Dumnezeu şi
a prăpastiilor stâncoase, arse de soare, a început şcoala aspră a desăvârşirii.
În ceasurile libere, acest mare predicator, orator şi scriitor, care se
dovedise şi un mare apologet al credinţei, se ocupa cu împletirea coşurilor,
din care îşi câştiga hrana de fiecare zi.
Într-o zi i s-a poruncit să se duca la târgul din
Damasc cu coşuri de vânzare. Şi, ca umilinţa să-i fie şi mai bine probată, i
s-a poruncit să le vândă cu preţ dublu faţă de preţul din târg, mergând şi
strigându-şi marfa pe străzile marelui oraş în care era atât de bine cunoscut odinioară
ca înalt funcţionar împărătesc. La primirea ordinului a simţit cum începe să-i fiarbă
sângele în vene şi răzvrătirea în suflet.
I-a trecut atunci prin inima gândul să arunce haina călugărească
şi să se întoarcă la Damasc
spre a fi ceea ce fusese mai înainte: demnitar împărătesc apreciat, bogat,
fericit etc.
O şoaptă i-a venit din adâncul sufletului: Ioane,
n-am părăsit eu tronul ceresc înaintea ta pentru ieslea unui grajd de vite?
Înainte de tine, n-am fost eu oare făcut de ruşine între păcătoşi, eu, cel
nevinovat, şi am luat asupra mea ruşinea şi suferinţa? Pentru ce am făcut
aceasta, Fiul lui Dumnezeu fiind, daca oamenii nu vor să mă urmeze?
Ioan a reflectat, a înţeles şi a plecat spre Damasc
cu faţa veselă. A străbătut oraşul în lung şi-n lat. Unii îl priveau cu răutate;
alţii, la auzul preţului, îl credeau şi-l tratau ca pe un nebun etc. În cele
din urmă, a dat peste un vechi slujitor al său, care, mişcat şi plin de compătimire
faţă de stăpânul său de altădată, i-a cumpărat toate coşurile la preţul cerut.
Ioan s-a întors la mănăstire mai sfânt.
În calendar este trecut la 4 decembrie: sfântul
Ioan Damascenul,
