Sfânta Felicitas,
văduvă şi mamă a şapte copii, a fost obligată să jertfească idolilor. Publius,
prefectul Romei, încercă să o convingă, mai întâi, cu vorbe măgulitoare. Nereuşind,
începu să o ameninţe: „Nenorocito, dacă tu eşti nebună şi vrei să mori, cruţă
măcar viaţa copiilor tăi.”. La aceste
cuvinte, Felicitas răspunse: Fiii mei vor trăi, numai cu condiţia de a nu
jertfi idolilor.”.
A
doua zi a fost dusă din nou în faţa judecătorului, pe câmpul lui Marte, unde i
s-a spus: Ai milă de copiii tăi, de aceşti bravi tineri!”.
Dar ea a spus: „Compătimirea
ta este o nelegiuire, iar mila ta, arătată faţă de mine, este o şi mai mare
cruzime.”. Apoi, adresându-se copiilor, le-a spus: „Priviţi spre înălţimi,
priviţi cerul! Acolo vă aşteaptă Cristos cel viu, împreună cu toţi sfinţii săi!”.
Felicitas
a fost obligată să asiste la uciderea tuturor fiilor ei, ceea ce a şi făcut cu
cea mai mare iubire, ca şi cum ar fi dorit să ajungă ei mai întâi la Cristos decât ea.
Creştinii din primele veacuri spuneau
aşa: „Amisimus, praemisimus, mox
consecutur. (Ceea ce am pierdut, am trimis înaintea noastră, pentru ca îndată
să putem recupera.)
