marți, 17 aprilie 2012

Vocaţie salvată de Maria


 Iată un fapt povestit de o persoană vrednică de încredere: un misionar care-şi datorează chemarea Preacuratei Fecioare Maria. De tânăr simţise chemarea Domnului, dar părinţii săi erau în vârstă, şi le era singurul sprijin la bătrâneţe. S-a hotărât să înveţe o meserie care să asigure cel puţin hrană neputinţei lor şi aşa să aştepte cu încredere până va putea să-şi urmeze vocaţia.
A trebuit să meargă în armată. Mergând la oaste, în timpul unui atac de cavalerie, calul său a căzut la pământ şi i-a rupt ambele picioare.
La infirmerie, medicul i-a zis că a doua zi trebuie să-i amputeze ambele picioare.
El, cu credinţă arzătoare în suflet şi cu toată forţa sufletului său, chemă în ajutor pe Preacurata Fecioară Maria, amintindu-i că chemarea sa este în pericol să se va piardă.
Regina îngerilor îi apare, în timpul nopţii, deodată lângă patul de durere. Îl mângâie şi-i surâde. Uimit de atâta bunătate, sărmanul soldat a rugat-o să pună mâinile ei nepătate pe picioarele sale strivite... şi Maica dulce, neputând rezista acestei rugăciuni aşa de arzătoare, puse cu gingăşie de mamă mâinile ei pe rănile dureroase şi pe fracturi, şi ele s-au vindecat într-o clipă.
A doua zi, medicul, înmărmurit şi mirat, pipăi strălucita minune a Preacuratei.
Fericitul protejat al unei asemenea Mame este astăzi un zelos misionar, după ce mai întâi a asigurat existenţa părinţilor săi. (Millot, La mia meta)